Primarul din Miercurea Ciuc, amendat pentru indicatoarele de orientare maghiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Raduly

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a fost amendat, pentru a doua oară, de către Poliţia Rutieră, după ce a refuzat să înlocuiască panourile de orientare din oraş care au fost inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în limba română.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, pentru Mediafax, că primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a fost sancţionat contravenţional pentru a doua oară, după ce a refuzat să înlocuiască panourile de orientare din oraş care au fost inscripţionate mai întâi în limba maghiară şi apoi în limba oficială a statului.

"Este vorba despre panourile care sunt amplasate în faţa Tribunalului Harghita şi în apropierea Liceului teoretic «Marton Aron» din Miercurea Ciuc. Prima amendă, pe care a primit-o în cursul lunii august, a fost de 21 de puncte, respectiv de 1.260 de lei, şi i s-a pus în vedere să le înlocuiască în decurs de 30 de zile. Primarul nu a respectat termenul acordat, motiv pentru care, marţi, poliţiştii rutieri l-au sancţionat din nou, de această dată cu o sută de puncte, valoarea amenzii fiind de 6.000 de lei", a precizat Gheorghe Filip.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Miercurea Ciuc, viceprimarul Antal Attila, a declarat, la rândul său, că amenzile aplicate de poliţiştii rutieri au fost contestate la Judecătoria Miercurea Ciuc şi că panourile nu vor fi înlocuite până când instanţa nu se va pronunţa.

"Am contestat amenzile la Judecătoria Miercurea Ciuc. Cauza încă nu a fost pusă pe rol şi, până când instnţa de judecată nu ne va obliga, nu vom înlocui panourile de orientare care fac obiectul sancţiunilor contravenţionale", a spus Antal Attila.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc a adăugat că panourile au fost amplasate în oraş în urmă cu aproximativ trei ani şi că este "surprinzător că ele au devenit abia acum o problemă".

Lipsa de conformitate a panourilor de orientare cu standardele legale în vigoare a fost sesizată de deputatul PSD de Mureş Victor Socaciu, care le-a observat în urmă cu două luni şi jumătate, în timp ce tranzita oraşul, şi care, la sfârşitul lunii iunie, a făcut o interpelare în acest sens în Parlamentul României.Nemulţumit de faptul că numele localităţilor de pe panou sunt inscripţionate în limba maghiară şi abia dedesubt apare şi traducerea denumirilor în limba română, Victor Socaciu a cerut Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) să ia măsuri pentru intrarea în legalitate.

MAI a răspuns deîndată solicitării deputatului de Mureş, sancţionându-l contravenţional pe primarul municipiului Miercurea Ciuc şi cerându-i să înlocuiască de urgenţă toate indicatoarele rutiere inscripţionate în acest fel, însă acesta a refuzat să dea curs solicitărilor, motiv pentru care a fost sancţionat şi a doua oară.

Secuime: cum a ajuns limba maghiară peste limba română

Cum explică primarul din Sfântu Gheorghe tichetele de parcare în limba maghiară: "Graniţele s-au mutat peste capul nostru"

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie