Poştaşii au ieşit la marş, în staţiunea turistică Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Central din Bran a găzduit faza regională a competiţiei profesional-sportive Marşul Factorilor Poştali. la manifestarea organizată de Direcţia Regională de Poşta Braşov, au participat angajaţi ai Poştei Române din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Mureş.

La linia de start a competiţiei s-au aliniat 36 de poştaşi, din care jumătate au fost femei. Doamnele au mărşăluit pe o distanţă de 3.000 metri, iar domnii au parscurs un traseu de 7.000 metri.

Doi braşoveni, pe locul trei

Gârniţă Cristina Elena, poştăriţă la Oficiul Poştal numărul 1 din Zărneşti a terminat întrecerea pe locul al treilea. Tot pe a treia treapta a podiumului, la categoria bărbaţi, a urcat şi Chirciu Vasile Mircea, angajat al Oficiului Poştal din Moieciu de Jos

La femei, locurile I şi II au fost câştigate de Alba Iulia şi Miercurea Ciuc, iar la bărbaţi, primele două locuri au fost ocupate de Sibiu şi Odorheiul Secuiesc.

Câştigătorii primelor trei locuri, de la ambele categorii, vor participa la etapa naţională a competiţiei, care va avea loc, pe 12 iunie, în staţiunea Băile Felix, judeţul Bihor.  

Cei mai buni mărşăluitori ai etapei naţionale vor participa la Balcaniada Factorilor Poştali. În decursul anilor, postaşii români au câştigat zeci de medalii de aur, argint şi bronz. 

Ediţia din 2009 a Balcaniadei, găzduită de staţiunea Samsun, Turcia, a adus României o medalie de aur la individual fete, obţinută de Andreea Arsine, factor poştal la OPDC Botoşani.

Alte două medalii de argint au fost câştigate în competiţia pe echipe.

Marşul Factorilor Poştali este o competiţie profesional-sportivă organizată anual de Compania Naţională Poşta Română. Debutul întrecerii a avut loc în anul 1977, la Bucureşti.

 

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

 

 

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Procurorii olandezi renunță la urmărirea penală față de trei suspecți din furtul Tezaurului Dacic. Explicațiile anchetatorilor
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!