PORTRET Magdalena Suciu relevă spiritul muzicii culte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 12 ani, tânăra  dezvăluie tainele interpretării vocale elevilor Liceului de Muzică „Tudor Ciortea". Pentru Magdalena, muzica este un mod de viaţă.

Magdalena a moştenit pasiunea pentru muzică de la tatăl său, rapsod, cântăreţ la mai multe instrumente. Copil fiind, Magdalena era fascinată de scenă şi de competiţiile la care mergea cu tatăl său, pentru a-l susţine. Nu mult a lipsit să-i calce pe urme. Magdalena a luat lecţii de vioară, dar la sfatul mamei a urmat un liceu cu profil real.

În momentul în care mi-am dat seama că totuşi chemarea mea este spre muzică, am reuşit să-mi impun punctul de vedere în faţa mamei şi am ajuns studentă la Facultatea de Muzică Braşov, unde am avut marea onoare să fiu aleasă printre primele cinci eleve admise din prima promoţie de canto a acestei facultăţi", îşi aminteşte profesoara.

Magdalena pomeneşte cu drag de maestrul care i-a condus paşii în muzică. Este vorba despre doamna cântecului românesc, Eugenia Moldovan, care a primit premiul Cio-Cio-San chiar din mâinile Mariei Callas. Aşa cum era de aşteptat, traseul carierei Magdalenei s-a îndreptat spre teatrul liric, fiind angajată a Operei Braşov timp de 12 ani. De alţi 12 ani este profesor la Catedra de Canto a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea", iar din acest an o şi conduce.

Alături de elevi

De curând, Magdalena a organizat la Braşov primul Concurs Naţional de Canto de la Braşov, care s-a bucurat de mare succes.

Acest proiect a însemnat o mare provocare. Nu mi s-a părut corect ca un oraş ca Bistriţa, Tulcea sau Brăila să ajungă la douăzeci şi ceva de ediţii ale unui astfel de concurs, iar Braşovul, care este un centru cultural foarte puternic, să nu cunoască impactul unei asemea competiţii. Mi s-a părut de datoria mea să iniţiez acest concurs, mai mult din simţ civic faţă de oraşul Braşov", declară Magdalena.  

De altfel, profesoara organizează în fiecare an „Concertul profesorilor" de la Liceul de Muzică, care se desfăşoară în luna mai, la Muzeul de Artă.

Acolo se adună câţiva profesori care au curajul, mândria şi demnitatea să cânte la un înalt nivel de profesionist, lucru care îi stimulează pe elevi într-un fel extraordinar. E o senzaţie extem de placută să-i vezi pe elevii tăi că vin cu mare nerăbdare şi curiozitate să vadă cum cânţi şi cât poţi să fii de artist pe scenă. Este pentru ei un mare stimulent", spune profesoara.

Cu multă pasiune, Magdalena a reuşit să formeze zeci de generaţii, iar unii dintre elevii săi concertează în toată lumea. „Toată căldura sufletească a unui om se revarsă în timbrul vocii, mai ales în cazul unui artist liric", crede Magdalena.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt cele mai mari satisfacţii ale muncii tale?

Este firesc să spun că mă mândresc cu elevii mei, cu premiile pe care le obţinem când mergem la concursurile naţionale, cu spectacolele pe care le realizăm, iar când studenţii, oarecum pe furiş, vin şi-mi cer ajutorul într-o problemă sau alta, satisfacţia mea este cu adevărat deplină. Unii dintre foştii mei elevi cântă şi pe marile scene ale lumii, iar acest lucru este obiectiv şi de necontestat.

Dacă ai avea de ales, unde ţi-ar plăcea să trăieşti?

Nu mi-am pus niciodată problema că aş vrea să trăiesc altundeva. Într-o altă epocă, da. Mi-ar fi plăcut să mă nasc în Epoca Renaşterii. Am călătorit destul de mult pe frumosul nostru continent şi am vizitat o mulţime de ţări, atât în vacanţe, cât şi în turnee cu Opera, dar parcă nu aş putea să mă desprind de plaiul nostru românesc.

Ce-i place:

„Îmi plac foarte mult Ernest Hemingway şi Camil Petrescu. Desigur că mai sunt şi alţi autori, dar aceştia m-au impresionat în mod deosebit. Ca orice femeie, shopping-ul este o mică pasiune. De asemenea, am o colecţie impresionantă de cercei, pasiune moştenită şi fiica mea cea mica".

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac oamenii meschini, răi. În prezenţa unor astfel de oameni mă resimt imediat. Simt cum îmi absorb energia pozitivă şi încerc să mă feresc de orice contact cu acest tip de oameni".

Născută. 1 februarie 1969, Hunedoara, judeţul Deva.

Studii.  Facultatea de Muzică Braşov.

Familie. Căsătorită, două fete.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: