Poliţia o putea salva pe Karin Holst de pe insula Utoya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenta de 15 ani, a cărei mamă era din Codlea, a fost împuşcată de Anders Breivik cu câteva minute înainte de sosirea Poliţiei. Avocaţii familiilor care şi-au pierdut copiii în infernul norvegian au declarat că oamenii legii ar fi putut opri vărsarea de sânge mult mai repede.

Karin Elena Holst a fost printre ultimele persoane ucise. Ea a fost împuşcată în spate de Breivik. Consilierul părinţilor lui Karin, John Erik Nygaard, spune că fata a fost împuşcată la scurt timp după discuţia pe care aceasta a purtat-o la telefon cu părinţii ei.

Pot confirma că acest lucru s-a întâmplat cu puţin timp înainte ca acuzatul să fie arestat, conform orei la care a fost înregistrat apelul pe telefonul părinţilor", a declarat Nygaard, pentru ziarul norvegian online VG Nett.

Vroia să se predea mai devreme

Publicaţia a scris că, din momentul în care a fost anunţată Poliţia, au trecut 28 de minute până când criminalul a fost arestat. În acest interval de timp, Breivik a mai ucis câţiva tineri. „Este prea devreme să lansăm critici la adresa Poliţiei şi autorităţilor. Dar există doi factori de interes pentru clienţii mei, în continuarea investigaţiilor.

Pe de-o parte: Cine s-a ocupat de la Poliţia Locală de acest caz şi a aşteptat intervenţia echipajelor de intervenţie? Pe de altă parte: Cum au administrat organizatorii întâlnirii tinerilor laburişti această situaţie?", spune Nygaard.

Acesta susţine că familia lui Karin vrea ca apelul fetei să devină un element de bază, când vor fi audiaţi în calitate de martori. „Cineva a luat, cu siguranţă, decizii greşite în acea ultimă jumătate de oră" este de părere şi avocatul Mette Yvonne Larsen. Aceasta îi reprezintă legal pe 30 de părinţi ai căror copii au murit în infernul de pe insula Utoya şi care au discutat, telefonic, după ora locală 18.00. „Mulţi părinţi au primit şi mesaje de la copiii lor disperaţi, după ora 18.00. Nu pot accesa conţinutul acestora, dar pot să vă confirm că este vorba despre câteva mesaje“, a mai spus Larsen.

Prima patrulă a ajuns în port la 17.52. Şapte minute mai târziu, Breivik a sunat la centrul de operaţiuni din Nordre Buskerud, pentru a anunţa că se predă. Unul dintre avocaţii săi a declarat, pentru publicaţia britanică The Sun, că: „A vrut să capituleze. Dacă ar fi primit confirmarea că mesajul său a fost înţeles, s-ar fi oprit".

La 18.25, el a ajuns la Poliţia din Utoya, iar două minute mai târziu a intrat în custodia autorităţilor. Larsen susţine că foarte mulţi părinţi îşi pun aceeaşi întrebare: „Ar fi putut fi salvaţi copiii noştri dacă poliţiştii ar fi ajuns mai repede pe Utoya?"

Poliţia se apără

Şi alţi avocaţi vorbesc despre mesajele dramatice trimise de tineri, părinţilor. Unul dintre părinţi a primit acest mesaj de la fiul său, la ora 18.08: „Ne ascundem şi suntem în viaţă". La scurt timp, a venit un nou mesaj: „Trimiteţi un elicopter. Murim". Ceva mai târziu, părinţii au primit vestea că fiul lor se numără printre cele 66 de persoane ucise pe insula Utoya.

Şeful Poliţiei din Nordre Buskerud, Magne Rust, susţine că oamenii legii nu ar fi putut să intervină mai rapid. În privinţa timpului scurs până la intervenţia poliţişilor, Rust spune că nu a fost posibil să oprească masacrul imediat după ce Breivik a sunat la centrul de operaţiuni, la ora 17.59.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €