Peste trei mii de braşoveni au petrecut Revelionul în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi noaptea dintre ani a fost marcată la Braşov doar de un concert de muzică populară şi un foc de artificii, mii de braşoveni au ales să vină în Piaţa Sfatului şi să petreacă revelionul în centrul oraşului.

Criza a dat peste cap planurile edililor în ceea ce priveşte organizarea Revelionului în stradă. Dacă în ultimii ani, braşovenii se obişnuiseră să vadă pe scena din Piaţa Sfatului artişti de renume, acum, în noaptea dintre ani, ei s-au mulţumit doar cu un concert de muzică populară.


Click pe imagini pentru o fotogalerie cu revelionul din Piaţa Sfatului Braşov

Spectacolul a început în jurul orei 23.00 şi s-a încheiat în jurul orei 1.00. Veta Biriş a fost invitatul special al evenimentului, iar în Piaţa Sfatului au mai venit Orchestra Ţara Bârsei, ansamblul de dansuri Măgura Codlei şi soliştii Raluca Gociman, Georgiana Ceacaru, Marius Canganu.

Chiar dacă anul acesta Primăria Braşov a alocat doar 20.000 de lei pentru eveniment, braşovenii au petrecut de minune şi pe muzică populară şi au încins hore lângă bradul din Piaţa Sfatului.

Revelionul din Piaţa Sfatului a fost încheiat de tradiţionalul foc de artificii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online