Parteneriat public-privat, pentru aeroportul de la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căncescu este optimist în ceea ce priveşte realizarea aeroportului

Deşi nedumeriţi de noua lege a parteneriatului public-privat, consilierii judeţeni au votat, cu chiu, cu vai, mandatarea preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, pentru încheierea unui contract  cu o firmă privată, care să ofere finanţare pentru construirea Aeroportului de la Ghimbav.

Voi numi o comisie de evaluare şi negociere cu partenerii privaţi, formată din consilieri judeţeni ai tuturor partidelor. Toate demersurile şi materialele realizate de această comisie vor fi propuse plenului Consiliului Judeţean, spre aprobare", a propus Aristotel Căncescu.

Potrivit calculelor administraţiei judeţene, valoarea totală a aeroportului s-ar ridica la suma de 54,24 milioane de euro, din care 14 milioane de euro vor fi investiţi de CJ pentru viabilizarea terenului, dintr-un credit acordat de BCR, iar restul de bani vor fi asiguraţi de partenerul privat.

De asemenea, consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, ca aeroportul să-i poarte numele lui Iosif Şilimon.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte