Părinţii plătesc pentru chiulul elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Braşov a decis să micşoreze cuantumul alocaţiile în cazul elevilor care nu prea dau pe la şcoală.

Astfel, potrivit legii, în cazul în care copilul înregistrează până la zece de la cursuri, alocaţia este diminuată cu 20% pentru o perioadă de trei luni. În cazul în care elevul are între 11 şi 20 de absenţe, diminuarea este de 50%, iar dacă elevul are peste 20 de absenţe plata alocaţiei se suspendă.

Până acum au fost diminuate 116 alocaţii, în cazul elevilor din clasele I-VIII.

„Diminuarea se aplică începând cu drepturile aferente lunii octombrie (care se plătesc în luna noiembrie) şi se menţine, conform prevederilor legale, timp de trei luni", a precizat Diana Borş, directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Braşov, citata de bzb.ro. Aceasta a mai spus că urmează să fie analizată şi situaţia absenţelor elevilor din învăţământul liceal si profesional.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"