O treime din potenţialul de microhidrocentrale se află în zona Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhivă

Universitatea Transilvania şi Hidroelectrica au semnat un parteneriat pentru înfiinţarea unui laborator în cadrul hidrocentralei de la Râşnov, care va servi pentru practica studenţilor, potrivit Mediafax.

Într-o conferinţă de presă, rectorul universităţii de la Braşov, Ioan Vişa, a anunţat că la Râşnov se va crea un laborator pentru studenţi. Proiectul este realizat împreună cu Hidroelectrica. Vişa a mai spus că o treime din potenţialul de hidrocentrale din ţară se află în zona Braşovului, informează Mediafax.

Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David a anunţat că privatizarea încheiată cu compania portugheză Eviva va fi anulată, pentru că deşi aceasta a cumpărat cinci microhidrocentrale, nu şi-a îndeplinit obligaţiile de mediu şi cele investiţionale. Hidroelectrica va lua înapoi microcentralele vândute. Hidroelectrica are în funcţiune 178 microhidrocentrale, care au o capacitate instalată totală de circa 500 MW, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: