O firmă „fantomă“, soluţia de salvare a CET Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de hotărâre prin care societatea „Bepco" se va ocupa de termoficarea oraşului a fost ţinut la secret. Directorul CET a explicat că firma va continua proiectul „Eco-Heat", iar investiţia în noua centrală va fi suportată în exclusivitate de către aceasta. 

Consilierii locali se vor întruni în această după-amiază în şedinţă, iar unul dintre punctele surpriză, introduse ulterior de primarul George Scripcaru pe ordinea de zi, este o nouă „soluţie" de salvare a CET Braşov.

„Această societate va continua practic proiectul «Eco-Heat», de construire a unei noi centrale de cogenerare pe biomasă şi pe gaz. Toate costurile pentru această investiţie le va suporta Bepco, iar apoi, ei vor fi furnizori de energie pentru noi", a declarat pentru „Adevărul de Seară" directorul CET, Florin Cuţitei.

„Bepco" are banii necesari

Din informaţiile noastre, firma „Bepco", care s-a înfiinţat abia în luna februarie a acestui an, ar fi obţinut deja creditul de la BCR pentru a da drumul acestei investiţii.

Rămâne de văzut, însă, dacă proiectul se va şi concretiza. Numai în ulitmii patru ani, edilii au avansat mai multe soluţii de salvare a CET Braşov, dar, din păcate, până în prezent, nu s-a întâmplat nimic, iar furnizorul de energie termică în sistem centralizat mai există doar pentru că a primit tot felul de subvenţii, din banii publici.

Directorul CET ţine, însă, să-i asigure pe braşoveni că, după concretizarea proiectului (care trebuie finalizat în 2011) încălzirea în sistem centralizat va fi mai convenabilă decât cea realizată cu centrală proprie de apartament. „Echipamentele sunt performante şi se vor oferi servicii de calitate la un preţ mai bun", a afirmat Florin Cuţitei.

Informarea făcută azi consilierilor nu a fost însă, adusă la cunoştinţa consilierilor locali pe care reporterii „Adevărul de Seară" i-au contactat, dar nici opiniei publice, mai ales că este un subiect foarte sensibil pentru braşoveni, aproximativ 17.000 de familii neavând apă caldă de mai bine de două săptămâni.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani