O femeie a născut în faţa Gării Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a născut în faţa gării Foto. arhivă

Este vorba de o tânără de 25 de ani, din Apaţa, care a adus, aseară, pe lume, al patrulea copil. Femeia nu a mai ajuns până la Maternitate şi a născut în faţa Gării Braşov.

Totul s-a petrecut aseară, în jurul orelor 18.00. Martorii spun că tânăra a născut o fetiţă în timp ce se afla la cerşit. Femeia şi bebeluşul au fost transportaţi de urgenţă la Maternitatea Braşov. Medicii spun că micuţa este perfect sănătoasă şi a cântărit la naştere 2.180 de grame. „Femeia a fost adusă la noi în jurul orelor 19.00. Ea nu a fost urmărită în timpul sarcinii, dar bănuim că se afla aproape de termenul celor nouă luni. Nici mama şi nici fătul nu au ridicat probleme din punct de vedere medical", a declarat purtătorul de cuvânt al Maternităţii Braşov, dr. Valeria Badea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort