Mii de braşoveni au apărut pe lista ruşinii deşi nu aveau datorii la sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50% dintre cei care au fost scoşi datori de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în 2010, nu aveau de fapt nicio restanţă la fondul de sănătate. Instituţia s-ar putea trezi acum cu mii de procese.

În iunie 2010, 31.210 de presupuşi debitori au fost puşi pe site-ul CASJ cu tot cu datele personale şi cu aşa zisele datorii la sănătate.

Până la finele anului trecut, cei de pe lista ruşinii au depus la CASJ 1.717 contestaţii ale deciziilor de impunere. Dintre cei 31.210 de „da¬tor¬nici", 19.995 (66,19%) au solicitat în scris sau la ghişeu modificări ale su¬me¬lor înscrise în deciziile de impunere şi/sau au efectuat plata acestor sume, total sau parţial, potrivit mytex.ro.

După multă alergătură pe la diverse instituţii şi mult stres, 16.644 dintre cei de pe listă s-au ales cu confirmarea faptului că nu erau de fapt debitori.

1.000 de procese intentate

Alţii şi-au căutat dreptatea în in¬stan¬ţă. În total, la cele trei instanţe locale, Judecătorie, Tri¬bu¬nal şi Curtea de Apel Braşov, se află pe rol aproape 1.000 de procese deschise de către braşovenii scoşi datori la să¬nătate. Din datele CASJ rezultă că până acum au fost comunicate la sediul instituţiei braşovene soluţiile instanţei în 600 cauze, în cel puţin 300 fiind admise contestaţiile la executare depuse de către contestatori, potrivit mytex.ro.

„În aproximativ 90% din cazuri motivul pentru care au fost admise contestaţiile/acţiunile în anulare a fost faptul că instanţele de judecată au considerat ilegală comunicarea deciziilor de impunere emise prin publicitate pe pagina de internet a instituţiei", a menţionat conducerea CASJ.
Juriştii Casei au formulat imediat contestaţie, dar există deja cazuri în care s-au dat deja sentinţe irevocabile, în favoarea asiguraţilor, cel puţin una fiind deja pusă în aplicare de către CASJ, care a achitat şi cheltuielile de judecată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai