Maratonul Ştafeta Carpaţilor în Poiana Braşov. Gabriela Szabo va fi printre alergători. Vor fi restricţii de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 17 iunie, va avea loc, la Poiana Braşov, cea de-a opta ediţie a Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor. Lansat în 2005, evenimentul a ajuns unul dintre cele mai îndrăgite evenimente de alergare montană din România, datorită traseului unic pe ruta Predeal – Pârâul Rece – Râşnov – Poiana Braşov, atât şosea, cât şi traseu montan, precum şi componentei caritabile.

Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor încurajează practicarea sportului în aer liber în rândul tinerilor, de aceea ei se pot înscrie gratuit în competiţia de ştafetă (limita de vârstă 14 ani) sau semimaraton (limita de vârstă 16 ani). Crosul copiilor este, de asemenea, o competiţie unde participarea este gratuită şi se adresează celor mici, cu vârste între 5 şi 13 ani, fiind o categorie de concurs separată, cu distanţe mai mici de alergare.

„Suntem la ediţia a opta a maratonului nostru, un proiect de suflet al DHL Express România şi ştiu că nu ar fi fost posibilă buna lui organizare fără sprijinul anual al Primăriei şi Poliţiei Braşov. Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept la Start pe 17 iunie, cu echipe la proba de ştafetă” a declarat Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express România.

Sute de participanţi de toate vârstele s-au înscris deja şi vor fi la linia de start pe 17 iunie. Evenimentul se bucură de susţinerea şi participarea marilor campioni Gabriela Szabo, Constantina Diţă, Andreea Răducan, Monica Roşu, Miodrag Belodedici, dar şi a multor persoane publice, precum Sonia Argint Ionescu, Carmen Brumă, Eli Roman, Adi Hădean, Dragoş Bucurenci, Andrei Roşu, Şerban Damian sau George Baltă

Fondurile strânse din taxa de participare vor fi donate, şi în acest an, Comitetului Naţional Paralimpic. Vor fi trei probe: maraton, semimaraton şi ştafetă. Startul oficial al probei de maraton se va da sâmbătă, 17 iunie 2017, la ora 10.00, la Predeal, respectiv ora 11:00 la Râşnov - pentru semimaraton şi la 11.00 în Poiana Braşov - pentru ştafetă.

„Primăria Braşov a susţinut şi va susţine, toate evenimentele sportive care implică un număr mare de oameni, pentru că noi credem că sportul de masă înseamnă oameni mai sănătoşi, iar competiţiile care au şi o componentă socială înseamnă o că acei oameni formează o comunitate, unită în baza unor principii.  Aflat la a 8-a ediţie, acest maraton a devenit un eveniment sportiv de tradiţie, care completează unul din obiectivele noastre majore, acela de a dezvolta sportul de masă. Iar componenta caritabilă a maratonului a fost dintotdeauna un plus, mai ales că, şi în acest an, fondurile colectate vor fi utilizate pentru sprijini sportivii paralimpici. Sper ca şi prin implicarea braşovenilor, acest sprijin să fie unul vizibil şi să conteze” a declarat Miklos Gantz - administratorul public al Municipiului Braşov.

Pentru această ediţie organizatorii anunţă închiderea circulaţiei publice, pe data de 17 iunie, după cum urmează:

Drumul din sectorul Predeal (Unitatea Militară) – Râşnov, DN73A, în intervalul orar 09:30 – 12:30

Drumul din sectorul Râşnov - Predeal (Unitatea Militară), DN73A, în intervalul orar 09:30 – 12:30

Drumul din sectorul Râşnov - Poiana Braşov, DN1E, în intervalul orar 10:00 – 17:00

Drumul din sectorul Poiana Braşov – Râşnov , DN1E, în intervalul orar 10:00 – 17:00

Probele evenimentului:

Maraton: 42,195 Km

START: Predeal (UM) - 17 iunie, ora 10.00

TRASEU: Predeal (UM) Pârâul Rece – Râşnov: ( Str IL Caragiale - centrul oraşului – Str. Romulus Cristoloveanu – Drum Forestier şi Poteca Turistică: legătura cu DN1E) - DN1E: ieşire din Râşnov, Stadion Acapullco – DN1E - Poiana Braşov – Retur DN1E - Poiana Braşov până la Cabana Aviatorilor - Drum forestier către Stâna Turistică - Poiana Mică. SOSIRE: platoul din faţa Stânei Turistice.

Semimaraton: 21 Km

START: DN1E ieşire din Râşnov stadion Acapullco - 17 iunie, ora 11:00

TRASEU: DN1E ieşire din Râşnov stadion Acapullco – DN1E Poiana Braşov – Retur DN1E Poiana Braşov până la Cabana Aviatorilor - drum forestier către Stâna Turistică - Poiana Mică. SOSIRE: platoul din faţa Stânei Turistice

Ştafeta: 6x7 km

START: platoul Stânei Turistice, - 17 iunie, ora 11:00

TRASEU: (acelaşi traseu pentru fiecare membru al ştafetei) Platoul Stânei Turistice, drum forestier către DN1E (Poiana Braşov), retur drum forestier către Stâna Turistică – Poiana Mică. SOSIRE: platoul din faţa Stânei Turistice

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil