Luminiţa Gliga, pictoriţă de renume mondial şi artistul preferat al vedetelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Gliga alături de Abraham Lubelski, proprietarul unei galerii de artă de pe Broadway. Foto: Arhivă personală

Talentul pictoriţei a fost răsplitit cu cinci medalii la Cannes. Printre clienţii ei se numără fotbalistul Adrian Ilie, patronul FC Braşov Ioan Neculaie sau chirurgul Cristian Badea.

La cei 35 de ani, braşoveanca Luminiţa Gliga a devenit un nume cunoscut în toate colţurile lumii. Lucrările ei au ajus la Broadway Gallery, la Beijing, Moscova sau Ferrara (Italia) şi cariera ei este în plină ascensiune. Pictura este viaţa ei şi reprezintă pentru ea un mod de comunicare cu oamenii. Cel care i-a dat un imbold spre artă a fost chiar tatăl ei, poetul Ioan Gliga.
„Cred că de la el am moştenit dragostea pentru pictură. Când eram adolescent, mă lua cu el peste tot şi am avut contact cu mediul artistic. Totuşi, nu mă gândeam că voi deveni pictoriţă. Când eram în ultimii ani de liceu, tata a lansat nişte cărţi de colorat pentru copii. El scria textele, iar eu făceam desenele. Am fost apreciată şi am luat premiu de la Uniunea Scriitorilor pentru desenele realizate", dezvăluie Luminiţa Gliga.
Încet, încet, artista s-a îndreptat spre pictură, deşi înainte de a se apuca de artă a lucrat ca învăţătoare. „Am absolvit Liceul Pedagogic şi am lucrat un an ca învăţătoare. Între timp, am mers la o expoziţie de pictură şi sculptură a lui Constantin Grecu. M-a influenţat foarte mult şi am decis să iau de la el câteva lecţii de acuarelă", spune pictoriţa. După aceste câteva lecţii, tânăra s-a decis să se specializeze şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

Tablouri în colecţii private

Între timp, braşoveanca s-a perfecţionat. „Stilul abordat în lucrările mele este o combinaţie între figurativ şi abstract. În general, abordez stilul nonfigurativ, dar pictez şi peisaje. De obicei, mă inspir din tot ce se întâmplă în jurul nostru", spune artista. Luminiţa Gliga a participat cu lucrări la peste 60 de expoziţii naţionale şi internaţionale. Aproximativ jumătate dintre ele au fost personale, iar restul expoziţii de grup.

Pictoriţa a fost medaliată de cinci ori la Cannes, a obţinut Diploma şi Medalia de argint aurit a Societăţii Academice din Paris, locul III la Săptămâna artei ruse de la Moscova şi St. Petersburg şi s-a bucurat de succes la New York şi Beijing.
Un tablou semnat de Luminiţa Gliga se vinde la preţuri cuprinse între 100 şi 3.000 de euro.

Tablourile ei au ajuns în colecţii private şi instituţii din Austria, Germania, Statele Unite ale Americii, Italia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Canada şi România. Printre cei care au achiziţionat lucrări de-ale ei se număăr fostul fotbalist Adrian Ilie, patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, Nicolae Vlad Popa şi chirurgul Cristian Badea, fost director al Spitalului Militar Braşov.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €