FOTO VIDEO Tragedie azi-noapte la Braşov. Trei tineri au murit într-un cumplit accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partea din faţă a maşinii avariate

Un accident cumplit a avut loc, azi-noapte, în Braşov. Potrivit Dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, în jurul orei 2.00 a avut loc un accident de circulaţie, pe strada Carpaţilor, soldat cu cinci victime, dintre care trei au decedat.

Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, autoturismul implicat în accident s-a rupt efectiv în două bucăţi. În urma impactului, toţi ocupanţii din maşină au fost aruncaţi în afara autovehiculului. La locul accidentului au fost trimise două ambulanţe şi trei echipaje SMURD pentru a acorda primul ajutor.

Viteza excesivă şi lipsa de experienţă a şoferului au fost fatale: maşina a zburat de pe şosea şi s-a lovit de un stâlp. Partea din spate a maşinii a căzut într-un canal. Şoferul şi pasagerul din dreapta sa au scăpat cu viaţă. Tânărul va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

„Persoanele decedate au vârsta între 18 şi 23 de ani, dintre care doi sunt băieţi şi o fată. Persoanele rănite transportate de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă sunt o fată de 18 ani şi un băiat de 19 ani. Sunt conştiente, au suferit traumatisme cranio cerebrale şi au fracturi la membele inferioare“, a precizat Ciprian Sfreja.

Accidentul de azi-noapte pare tras la indigo. Pe Strada Carpaţi a mai avut loc un carnagiu în data de 10 octombrie  2010. La acea vreme, un şmecher cu maşină tunată, a omorât două tinere de 20 de ani, iar a treia a murit ulterior. Tânărul consumase doar un pahar cu bere şi era cunoscut ca fiind un vitezoman. Săptămâna viitoare este programat un termen în acest proces, în care tânărul a contestat sentinţa prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi plata a 50.000 de euro rudelor celor trei fete.

Revenim cu amanunte!

Mai multe pentru tine:
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat