FOTO În Poiana Braşov se va putea schia până la mijlocul lunii aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Poiana Braşov măsoară între 40 şi 60 de cm, după ninsorile din această săptămână.

Pentru prima dată în ultimii ani, în staţiune se va putea schia în condiţii excelente în a doua lună de primăvară.

 „Se schiază ca în Eleveţia, vă spun cu toată responsabilitatea. Condiţiile sunt foarte bune pentru că stratul de zăpadă a mai crescut după ninsorile din ultimele zile, iar temperatura destul de scăzută a făcut ca acesta să se păstreze foarte bine. Cred că la Poiana Braşov se va putea schia în condiţii bune până la jumătatea lunii aprilie“, a spus Dorin Drăgoi, administratorul pârtiilor citat de newsbv.ro. Şi la Predeal se schiază în condiţii bune pe toate pârtiile, iar stratul de zăpadă măsoară aici până la 35 de cm.

are sunt pârtiile de schi din Poiana Braşov

În Poiană se va schia, în această iarnă pe pîrtia Drumul Roşu, (5,8 kilometri) şi variantele sale, de 2,95 kilometri lungime, pe pîrtia Lupului (2,62 kilometri) şi variantele pentru pîrtia Lupului (1,84 kilometri), pe Sub Teleferic (2,86 kilometri) şi Kanzel (0,80 kilometri)- toate considerate dificile, pe pîrtiile Sulinar (2,82 kilometri) şi variantele sale (1,70 kilometri), de dificultate medie, pe Bradul (0,50 kilometri) şi Stadion (0,10 kilometri), de dificultate uşoară. Cea mai lungă pârtie de schi este în Poiana Braşov

Noua hartă a domeniului schiabil din Poiana Braşov

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”