Festivalul Naţional Ecvestru are loc la Râşnov, în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă şi duminică (20 şi 21 august) la Râşnov se desfăşoară Festivalul Naţional Ecvestru, în paralel cu zilele oraşului. Întrecerile unde vor fi urmate de spectacole în fiecare seară şi focuri de artificii.

Ca în fiecare an, deliciul spectatorilor îl vor face prestaţiile unora dintre cei mai frumoşi cai din ţară.

Peste 100 de cai se vor întrece la sărituri peste obstacole, demonstraţii de dresaj, cascadorii, dar şi la cel mai aşteptat moment al sărbătorii, probele de tracţiune la simplu şi la dublu. Vor fi prezenţi crescători de cai din Bucureşti, din Cluj, Harghita, Argeş, Sibiu şi Covasna.

„Am ajuns la cea de-a XIV-a ediţie şi ne bucurăm nu doar că tradiţia rezistă, ci şi că ea creşte ca importanţă de la an la an”, ne-a declarat viceprimarul Liviu Butnariu. „Mizăm pe un număr mare de spectatori, aşa cum s-a întâmplat la majoritatea ediţiilor, şi sperăm să avem şi vreme bună”, a precizat şi dr. Constantin Ducar, unul dintre iniţiatorii festivalului.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete