Festival de carte şi muzică în Piaţa Sfatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul este organizat de Asociaţia Libris Cultural în colaborare cu Primăria şi Uniunea Scriitorilor din Braşov. Festivalul începe marţi, iar organizatorii au stabilit deja programul evenimentului.

Festivalul de carte şi muzică va avea loc în Piaţa Sfatului, în perioada 19-22 iulie. Cei interesaţi sunt aşteptaţi pe Aleea Cărţii din Piaţa Sfatului, unde vor putea urmări lansările de carte, albume muzicale, recitaluri de poezie, muzică tradiţională şi folk.

Programul este următorul:

19 IULIE 2012

12.00 Deschiderea oficială a primei ediţii a Festivalului de Carte şi Muzică Participă: George Scripcaru, Primarul Municipiului Braşov; Virgil Oniţă, Preşedintele Asociaţiei Culturale "Libris Brasov"; Doru Munteanu, Preşedintele Filialei Braşov a U.S.R.

12.15 Decernarea Premiului "Scriitorul Oraşului" Dr. h. c. Hans Bergel de către Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor din România

VINERI 20 IULIE 2012

19.00 Lansarea volumului "Amurg la Marea Neagră", colecţia Caşmir - autor Domnica Rădulescu, Editura Tritonic Invitaţi: Tony Mott autoarea volumului "Doi" şi Bogdan Hrib Director Editura Tritonic

SÂMBĂTĂ 21 IULIE 2012

Ora 11.00 Lansare carte "Inelul de Aur" - Ion Topolog, Editura Pastel Prezintă: Gabriela Daraban, Director Editura Pastel

Ora 15.00 SPECTACOL EXTRAORDINAR

INVITAŢI: FORMAŢIA ATRON BELADIS ALEXANDRA SIDOR, IONUŢ MANGU, ROXANA ZAPARTAN, IOAN ONIŞOR SILVAN STÂNCEL MARIA GHEORGHIU VALI ŞERBAN - Lansare album "Mie Însumi", Producător: Libris Brasov Prezintă: Mihai Cosmin Popescu, Radio România; MIRCEA VINTILĂ

OANA LIANU "JUST LOVE"; nai şi voce.

"CABARET A LA TĂNASE";, texte de Constantin Tănase Cu GEORGE CUSTURĂ, actor Teatrul Sică Alexandrescu Braşov ANDA POP, ASINETA RADUCAN, LIVIU IFTENE solişti ai Operei din Braşov MIHAELA FĂRCĂŞAN, ALEXANDRA SCRIMINT, GABI SUCIU balerini ai Operei din Braşov Coregrafia: IULIA COŞERIU, la pian : SENA DUCARI

PREZINTĂ: SILVANA ENACHE, realizator de emisiuni TV

Producător: ASOCIAţIA CULTURAL LIBRIS BRAŞOV

DUMINICĂ 22 IULIE 2012

Ora 15.00 SPECTACOL DE MUZICĂ ŞI TRADIŢII ROMÂNEŞTI

Lansare album "Muzică Populară vol 5-6"; CLUBUL VEDETELOR, Cluj-Napoca Profesori coordonatori Săndel Filip şi Lucia Potra Producător: Libris Braşov

În recital: VLADUŢA LUPAU OANA BOGDANA POP CRISTINA LIVIA SCURTU LARISA BOZBICI ADELINA MORAR

Jocuri populare ANSAMBLUL MĂGURA Codlea, Instructor: Angela Drăguşin Coordonator: Petrica Buhnici, Director Casa de Cultura Codlea

Lansare album "Am crescut doi fraţi acasă" ALIN HUZA Producător: Libris Braşov Invitat: CRISTIAN POMOHACI

Grupul Folcloric DOR FĂGĂRĂŞAN ROZALIA OPREA şi MARINELA ALBU EUGENIA NEDIŞAN PRISECARU CARMEN DANIELA MUNTEAN IOANA BOZGA

Lansare album "Copilaşii mi-s averea" CIPRIAN şi MIHAELA ISTRATE Producator: Libris Braşov

Lansare album "Pe cărări de dor, prin Ţara Maramureşului" şi recital extraordinar: DUMITRU DOBRICAN, alături de DĂNŢĂUŞII DIN GROŞI Producător: Libris Braşov

În recital: DOMNICA DOLOGA LUCIA POTRA OVIDIU PURDEA SOMEŞ MARIA BUTILA

PREZINTĂ: SILVANA ENACHE, realizator de emisiuni TV

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți