Fenestela Braşov - Sport Club Miercurea Ciuc, duelul orgoliilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o partidă care contează pentru Liga Mol şi Liga Naţională de hochei pe gheaţă, SCM HC Fenestela Braşov va întâlni, în această seară, de la ora 20.00, în incinta Patinoarului Olimpic din Parcul Tractorul, pe Sport Club Miercurea Ciuc.

După ce a învins în ultima etapă de Liga Mol puternica formaţie maghiară Miskolci, cu 3-1, Fenestela Braşov a urcat pe locul III în clasamentul Ligii Mol. Însă, braşovenii vor avea parte de un meci infinit mai dificil în compania celor de la Sport Club Miercurea Ciuc. 

Totodată, datorită valorii celor două loturi, Fenestela Braşov şi Sport Club Miercurea Ciuc se vor duela în acest sezon şi pentru câştigarea titlului naţional.

Făcând referire la confruntarea din această seară, antrenorul braşovenilor, Kovacs Laszlo, a comentat: „Este un meci foarte important pentru ambele echipe. HSC Csíkszereda vine la Braşov după o serie excelentă, care a urcat-o în fotoliul de lider al Ligii Mol.

Pe noi ne aşteaptă un examen greu, dar sper că toţi băieţii se vor mobiliza, pentru a oferi spectacol şi satisfacţie suporterilor. Cu mintea limpede, forţă şi determinare în joc ne-am putea impune".

Pentru meciul cu Sport Club, antrenorul braşovenilor nu-i va putea folosi pe Nagy Csaba, Laczkó Attila, Bilibók László, Basilidesz Tibor sau Kertész Zoltán, ultimul resimţindu-se după accidentare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%