EXCLUSIV O braşoveancă a fost demisă din funcţia publică, în timpul concediului de maternitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camelia Bugnar a fost demisă de două ori în perioada colegiului legal de creşetere a copilului. Foto: arhivă personală

Deşi se afla în concediu legal de creştere a copilului, Camelia Bugnar, director exectiv la Casa Judeţeană de Pensii a fost demisă de două ori.

Dacă ordonanţa de urgenţă privind ajustarea concediului maternal intră în vigoare, Camelia Bugnar nu ar avea cum să se întoarcă la serviciu.

Iată povestea Cameliei Bugnar aşa cum am primit-o pe mail:

„Sunt director executiv la Casa Judeţeană de Pensii Braşov din 2005(cu examen dat în toată regula, nu ca acum). În martie 2009 am intrat în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani (cu raport de serviciu suspendat, conform Legii 188/1999).

Pe parcursul celor 2 ani de concediu am fost demisa de două ori! E greu de inteles, nu? Cei care au fost la serviciu au fost mai ghinionişti: au fost demişi de patru ori în doi ani (cam la toate deconcentratele).

1. În aprilie 2009, prin OUG 37 s-au desfiinţat funcţiile de director executiv. Ca să nu rămân fără serviciu m-am întors pe funcţia de director coordonator adjunct la direcţia economică din cadrul aceleiaşi instituţii (cu examen, proiect de management, etc). După două luni mi-am suspendat din nou contractul de management, (de data aceasta) şi am rămas în continuare în concediu pentru creşterea copilului.

2. În  octombrie 2009 OUG 37 devine neconstituţională şi intra în vigoare OUG 105/2009 (alta Mărie, cu aceeaşi pălarie!). Sunt din nou demisă (eu fiind în concediu, culmea! ăştia invoca Codul Muncii şi nici măcar nu l-au citit!). Am atacat ordinul de demitere în contencios şi am câştigat.

3. În decembrie 2009 şi OUG 105/2009 devine neconstituţională şi se desfiinţează funcţiile de director coordonator. Apare Legea 140/2010 (care completează Legea 188/1999 privind funcţionarii publici) care reînfiinţează funcţiile de director executiv.Concluzia: toţi directorii executivi de la deconcentrate care aveau deja aceasta funcţie în aprilie 2009(deci şi eu) trebuiau repuşi în situaţia anterioară intrării în vigoare a OUG 37/2009. La majoritatea instituţiilor publice deconcentrate prevederile legale au fost puse în aplicare, astfel:

- directorii care au avut girul politic al PD-L au primit ordin de numire (repunere în situaţie anterioară) fără nici o problema;

-pentru unii directori în urma sentinţei judecatoreşti.

De retinut: OUG 37/2009 a apărut în momentul când PSD a intrat la guvernare şi trebuiau să-şi pună oamenii lor în teritoriu. OUG 105/2009 a apărut când PSD a ieşit de la guvernare, iar PD-L trebuia să scape de directorii numiţi de PSD. Datorită faptului că ambele ordonanţe de urgenţă au fost declarate neconstituţionale şi s-a creat un vid legislativ, a apărut Legea 140/2010 care prevede că se reinfiinţează funcţiile de director executiv şi dir.ex.adj.cu statut de funcţionar public (cum era până în aprilie 2009). Deci, toţi cei care erau directori executivi până în aprilie 2009 trebuiau repuşi în funcţie.

In cazul meu, nu ar fi trebuit să existe nici o problema; legea prevede că mă întorc la locul de muncă pe care l-am avut. Dar, stupoare! mi s-a reproşat că nu am contribuit în niciun fel la campania electorală şi nu am făcut munca de partid. Din căte ştiu eu, funcţionarii publici nu trebuie să facă politică. Eu sunt doar un  simplu membru PD (din 1996, când unii din actualii conducători ai acestui partid cărau fiare pe la Tractorul sau Hidromecanica şi nu aveau nici măcar Bacalaureatul). În locul meu a fost numită o persoană care nici nu ştie să scrie corect, dar s-a remarcat prin contribuţiile materiale din campaniile electorale.

Colegul meu Ioan Pamparău - director executiv adjunct la Casa de Pensii Bralov a păţit-o şi el. El nu este înghiţit deloc de PD-L. A deschis şi el acţiune în contencios, şi a primit urmatoarele ordine (e de comedie):

-ordin de repunere în funcţie (dir. ex.adj.) dat de ANFP în 20.08.2010;

-ordin de repunere în aceeaşi funcţie dat de către CNPAS în 30.09.2012;

-ordin de desfiinţare a funcţiei dat de către CNPAS în 01.10.2010 (singura casă de pensii din ţară unde a fost desfiinţat acest post!)".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model