Din aprilie, poliţiştii locali călare pe scutere vor patrula prin Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti locali îşi vor face apariţia pe străzile Braşovului călare pe scutere, începând din luna aprilie, a anuţat viceprimarul Ciprian Bucur.

„Scuterele achiziţionate în urmă cu 10 ani nu au mai fost folosite în ultima perioada din cauză că ne-am confruntat cu o lipsă de poliţisti locali care să dispună de certificare a competenţelor pentru a conduce un astfel de vehicul. Din 2005 şi până acum, un număr important de poliţisti ce aveau categoria A a permisului de conducere au părăsit instituşia noastră. Mai mult, în prezent, pentru a conduce scuterele este necesară categoria AM“, a explicat viceprimarul Bucur motivul pentru care aceste vehicule nu au mai fost văzute în trafic.

Aceasta  a precizat că, în perioada noiembrie-decembrie 2014, 27 de poliţişti locali au fost şcolarizaţi, iar astăzi ei pot conduce scuterele.

„Sunt un număr de opt scutere funcţionale la acest moment, pe care le vom avea în trafic după cum urmează: patru vor fi alocate serviciului circulaţie rutieră, pentru a acţiona în zonele „fierbinţi” ale oraşului, în zonele centrale unde accesul auto este dificil, dar şi în cartiere, în zona pieţelor aglomerate. Celelalte vor fi distribuite biroului Ordine Publică, pentru a acţiona după cum urmează: unul la Cimitirul Municipal, unul în Stupini, iar celelalte doua în zona Noua, acolo urmând ca din luna iulie să funcţioneze şi biroul de la Zoo“, mai spune Ciprian Bucur.

Edilul s-a arătat convins că prezenţa acestora în trafic va veni în sprijinul colegilor de la Serviciul Poliţia Rutieră, aceştia având mai mult de lucru odată cu venirea primăverii.

Amenzi de 21.980 de lei 

„Pe de altă parte, pentru că am constatat că fluenţa traficului rutier în anumite zone ale Braşovului este întreruptă prin opriri şi staţionări neregulamentare, dar şi o îngreunare a traficului rutier provocată de către unii operatori economici prin transporturile cu autovehicule de mare tonaj fără a avea eliberat un permis de „Libera Trecere“ (L.T.), aşa cum prevăd reglementarile legale în vigoare, am solicitat efectuarea mai multor acţiuni în perioada 1-12 martie 2015, în special pentru prevenirea şi fluidizarea traficului rutier, apoi de sancţionare a contravenienţilor. În urma acestor acţiuni s-au aplicat  193 de sancţiuni (în valoare de 21.980 de lei), dintre care 142 sancţiuni cu puncte penalizare, iar 20 de sancţiuni au fost pentru depăşirea tonajului admis fara permis L.T.“, a anunţat Bucur.

Viceprimarul spune că astfel de acţiuni cor continua până când posesorii de autovehicule, repectiv conducătorii auto care circula în zona centrală, dar şi cei ce execută transport de marfă cu tonaj peste limita admisă, vor înţelege că trebuie să respecte reglementările legale în vigoare, dar şi pe ceilalţi participanţi la traficul rutier, cărora le creează un adevărat disconfort.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente