Cum ar fi fraudat poliţiştii locali din Braşov examenul în urma căruia cei mai slabi ar fi fost daţi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti locali. FOTO: aktual24

Primăria Braşov a organizat un examen la care au participat toţi poliţiştii locali din municipiu. Scopul examenului era ca municipalitatatea să reducă numărul angajaţilor cu 12, însă au apărut acuzaţii de fraudă în organizarea concursului.

Săptămâna trecută, poliţiştii locali braşoveni au susţinut un examen, ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local Braşov.

Municipalitatea a decis să reducă numărul poliţiştilor locali cu 12 şi, cum municipalitatea a dorit să fie daţi afară poliţiştii care sunt cel mai slab pregătiţi, s-a luat decizia organizării unui examen, contestat de sindicatul poliţiştilor locali. În cele din urmă, examenul a avut loc, însă au apărut acuzaţii de fraudare a acestuia. Mai exact, unul dintre angajaţi a dezvăluit că, pe mai multe multe uşi, au apărut rezultatele înainte de încheierea examenului. 

Unul dintre poliţiştii care au ieşit mai repede de la testare ar fi fotografiat rezultatele şi le-ar fi trimis unora dintre colegi.

Liderul sindical al poliţiştilor locali din Braşov, Ştefan Călăican, spune că nu are cunoştinţă despre o asemenea fraudare. „Când s-a intrat în sală, nu era nimic afişat afară. De la mine din sală nu a ieşit nimeni afară în timpul examenului. Deci, nu pot să vorbesc de vreo fraudare, atâta timp cât nu am văzut cu ochii mei şi, din auzite, din vorbe eu nu pot să mă pronunţ, să zic că a fost fraudat examenul. Eu zic că nici vorbă de aşa ceva. Cred că o persoană rău intenţionată a venit cu aceste acuzaţii”, a declarat Ştefan Călăican.

Examenul a fost organizat de Primăria Municipiului Braşov, care are în subordine Poliţia Locală. Reprezentanţii municipalităţii au explicat ce s-a întâmplat. „În cazul acestor concursuri s-a luat decizia afişării baremurilor în momentul în care cei mai mulţi dintre poliţişti finalizaseră testul şi mai rămăseseră foarte puţini în sala de examen. În ultimele două zile, o comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei şi ai Poliţiţei Locale a analizat modul de desfăşurare a acestor concursuri, a discutat cu o parte dintre cei care au susţinut acest examen, cu membrii comisiei de concurs, cu membrii comisiei de supraveghere pentru a vedea, pe de o parte, dacă procedura de organizare a acestui concurs s-a derulat conform prevederilor legale, iar, pe de altă parte, dacă au existat tentative de fraudare a concursului sau dacă s-au constatat fraudări ale acestui concurs. Urmează să se ia o decizie cu privire la cele sesizate, cel mai târziu joi, 4 martie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Poliţiştii locali s-au opus încă de la început acestei examinări. Angajaţii Poliţiei Locale Braşov spun că ei au dat un examen în momentul în care au ajuns în instituţie şi sunt testaţi în fiecare an, astfel că un examen de acest fel nu se justifică. Mai mult, sindicatul a atacat în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Braşov de organizare a examenului deoarece pe durata stării de alertă, spun sindicaliştii, nu se pot organiza concursuri pentru demiterea unor persoane, ci doar concursuri de angajare, acolo unde este o nevoie stringentă. Marţi, 9 martie, este stabilit primul termen la Judecătoria Braşov în vederea luării unei eventuale decizii de anulare a examenului. Dacă instanţa va decide să anuleze Hotărârea Consiliului Local, toate aceste demersuri nu îşi mai găsesc rostul.

După ce a stat de vorbă cu mai mulţi angajaţi, conducerea Poliţiei Locale Braşov a decis să sesizeze Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov. „În urma analizei bazate pe declaraţiile, verbale şi scrise, date de participanţii la organizarea şi desfăşurarea concursului, deşi nu există probe directe care să conducă la concluzia existenţei unor cazuri de fraudare a examenului, însă constatând că există unele suspiciuni rezonabile care ar putea genera o situaţie de neîncredere în corectitudinea concursului, directorul Poliţiei Locale Braşov a luat hotărârea de a sesiza organele de cercetare penală pentru efectuarea de verificări potrivit prevederilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anca Lăutaru.

Vă mai recomandăm:

Cristian Buşoi: Fără UE, România n-ar fi avut vaccin. Comisia Europeană va pune presiune pe companiile producătoare de vaccinuri

Scrisoarea unui tânăr către ÎPS Calinic: „Am căzut în păcat cu o fată”. Ce i-a răspuns ierarhul

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile