Construcţia noului cămin pentru persoane fără adăpost, scoasă la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Costel Mihai spune că investiţia se cifrează la 3.2 milioane de lei FOTO Andrei Paul

Viceprimarul Costel Mihai a anunţat, luni, începerea procedurii de achiziţie publică, conform noii legi a achiziţiilor publice, pentru amenajarea noului imobil al Căminului pentru Persoane fără Adăpost.

Potrivit viceprimarului, se doreşte relocarea căminului pentru persoane fără adăpost de pe str. Zizinului, de serviciile căruia beneficiază 51 de persoane, în apropierea sediului Direcţiei de Servicii Sociale şi a Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale, ambele amplasate tot pe str. Panselelor.

Durata întocmirii documentaţiei tehnice va fi de trei luni de la semnarea contractului, iar pentru lucrări durata va fi de nouă luni din momentul semnării contractului.

„În acest moment am demarat procedura de achiziţie publică, conform prevederilor legii 98/2016 (noua lege a achiziţiilor publice), în vederea încheierii contractelor de proiectare şi execuţie, având ca obiect transformarea fostului cămin-şcoală al fostului Liceu Astra (str. Panselelor, nr. 23), în cămin pentru persoane fără adăpost. Valoarea totală estimată pentru ambele contracte este de aproximativ 3,2 milioane de lei, fără TVA. Cele două contracte vor fi lotizate, respectiv lotul I va fi contractul pentru documentaţia tehnică, în valoare de 265.000 lei, şi lotul II, execuţia lucrărilor propriu-zise, aproximativ 2,9 milioane de lei. Fondurile sunt asigurate exclusiv din bugetul local”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.

Conform reprezentantului Primăriei, obiectivul construcţiei este de a amenaja un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă, structurat în spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea căminului şcoală existent.

Clădirea fostului cămin-şcoală va fi reabilitată atât la interior cât şi la exterior. Vor fi refăcute instalaţiile termice, sanitare, electrice etc., iar interiorul va fi recompartimentat, conform necesităţilor legate de noua funcţiune.

Parterul imobilului va avea un spaţiu închis şi securizat, prevazut cu geam de supraveghere; izolator dotat cu pat şi băncuţe; spaţiu pentru păstrarea articolelor de îmbrăcăminte, dotat cu dulapuri, băncuţe şi maşină de spălat; o sală de mese şi spaţiu de cazare de urgenţă.

Etajele se vor amenaja ca spaţii de cazare, grupuri sanitare comune cu cabine de duş, diferenţiate pe sexe, şi spaţii pentru pregătirea hranei. Clădirea nou realizată va veni în ajutorul persoanelor fără adăpost, premisa creşterii numărului acestora fiind cauzată de criza financiară, problemelor sociale etc.

În clădirea de pe str. Zizinului, în care funcţionează în prezent Căminul pentru Persoane fără Adăpost, vor fi amenajate locuinţe sociale.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete