CJ Braşov va recupera din bani europeni investiţia de 24 milioane de lei în asfaltarea drumului spre satul de care s-a îndrăgostit Prinţul Charles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reabilitarea DJ 104, care face legătura între Dacia – Viscri – Buneşti, acest drum fiind folosit de altfel şi de Prinţul Charles de Wales atunci când vine la casa pe care şi-a cumpărat-o în zonă, dar şi a DJ 112 C, care leagă Hălchiul de Vlădeni, a fost finanţată iniţial prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Consiliul Judeţean Braşov, care este administratorul acestor şosele, a găsit însă o oportunitate de a primi fonduri europene pentru aceste proiecte, astfel încât o sumă cât mai mare din valoarea investiţiei să fie suportată din fonduri nerambursabile.

„Lucrările la cele două drumuri sunt în derulare, însă, există o linie de finanţare europeană care ne permite să «transferăm aceste proiecte». Dosarele celor două proiecte au fost verificate, nu au fost probleme astfel că, cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi semnate contractele de finanţare prin POR”, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor. Prin contractele finanţate pe POR, autorităţile judeţene vor plăti doar o cofinanţare de 2%. Acesta a precizat că după ce se vor sena contractele pe fonduri UE, se vor face deconturile pentru sumele investite de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin PNDL şi de Consiliul Judeţean Braşov.

Investiţii de 45 de milioane de lei

În cazul „drumului Prinţului Charles”, valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 24 milioane de lei, iar prin PNDL, de la Consiliul Judeţean trebuia acordată suma de aproximativ 6 milioane de lei. În ceea ce priveşte celălalt drum, respectiv DJ 112 C, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 21 milioane lei, din care, de la bugetul de stat, prin PNDL s-a acordat suma de 5 milioane de lei.

Citeşte şi:

Viscri a fost inclus în topul celor mai frumoase sate din lume de o scriitoare celebră. Ce sunt îndemnaţi turiştii să mănânce

Calvarul DN 73, cel mai circulat drum turistic din Braşov. CNAIR se ceartă cu autorităţile locale, la drum nu lucrează nimeni

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”