Celest, o expoziţie unică în România care vă duce într-o călătorie virtuală în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţie este o adevărată experienţă multimedia. FOTOArhivă.

Timp de 5 săptămâni, între 6 iunie - 13 iulie, Laborazon aduce la Muzeul Casa Mureşenilor din Braşov în premieră naţională expoziţia Celest, cu instalaţii interactive create de artişti locali.

Expoziţia va cuprinde şase instalaţii însoţite de muzică şi proiecţii video, iar interactivitatea va fi generată de senzori şi programare informatică. La expoziţie sunt aşteptaţi toţi cei cărora le place să se joace, indiferent de vârstă.

Fiecare instalaţie presupune asamblarea unor elemente fizice precum sculpturi sau suprafeţe textile, senzori sau butoane. Pe lângă acestea, elementele multimedia vor fi redate prin proiecţii video sau pe ecrane, iar sunetul sau muzica prin sisteme de amplificare. Instalaţiile sunt controlate de computere sau mini-controllere care rulează programe create de echipă.

Sculpturile sunt create de sculptorul Silvestru Munteanu, iar programarea e realizată de Sergiu Neagu. La partea vizuală contribuie Bogdan Runceanu, iar muzica şi efectele vizuale sunt realizate de Ovidiu Chihaia. Partea de sceno-tehnică este asigurată de Neo Sense.

„Galaxia holografică“ este o instalaţie într-o piramidă care permite vizualizare în trei dimensiuni a unei regiuni din spaţiu. „Warpor“ creează iluzia navigării prin spaţiu la viteze super-luminice într-o navetă creată de sculptor. „Fii meteorit!“ integrează utilizatorul într-un corp ceresc pe un ecran. „Creatorul de nebuloase“ permite oricui să devină creativ şi să deseneze elemente fascinante pe o proiecţie cu ajutorul unor butoane şi a unui joystick, toate încastrate într-o sculptură în formă de rachetă. „Atinge spaţiul“ permite utilizatorului să cânte la constelaţii. În fine, o podea interactivă teleportează utilizatorul pe lună. 

„Prin acest proiect, dorim să arătăm publicului o altfel de experienţă muzeală, în care oamenii sunt rugaţi să atingă exponatele“ spune Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor. 

Expoziţia poate fi vizitată de luni până sâmbătă, între orele 9.00 şi 17.00

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji