Ce probe au anchetatorii împotriva lui Cioacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul Cristian Cioacă a făcut mai mulţi paşi greşiţi care i-au determinat pe anchetatori să-l suspecteze. Au trecut patru ani de la dispariţia Elodiei şi totuşi Cioacă este liber.

Primul pas suspect de Cioacă după dispariţia Elodiei a fost să schimbe yala la apartament şi să ceară ca soţia să fie scoasă de la întreţinere

Al doilea pas suspect este anunţarea dispariţiei Elodiei abia în 5 septembrie, la şase zile după dispariţie. Două zile mai târziu reclamă o inundaţi în apartament, dar specialistului i se pare că robinetul a fost smuls intenţionat din perete. În schimb perdeaua de la duş fusese schimbată şi lipseau şi câteva prosoape.

Un alt semn de alarmă a fost dispariţia unui cuţit de bucătărie din locuinţă. La percheziţiile din luna septembrie a anului 2007 anchetatorii au găsit mai multe urme de sânge în baie şi în dormitor. Locaţia stropilor i-a făcut pe anchetatori să creadă că Cioacă a lovit-o pe Elodia, iar acesta ar fi decedat, după ce în cădere s-ar fi lovit de un corp dur.

Şi în maşina lui Cioacă s-au găsit urme de sânge, iar analizele au arătat că este al Elodiei.
Au urmat apoi lucrurile găsite într-o râpă dintre Poiana Braşov şi Râşnov. O uniformă de poliţist, cutia de ceramică în care Elodia îşi ţinea bijuteriile, sticle de parfum de damă, reviste, mănuşi chirurgicale.

Pe cămaşa de poliţist găsită în râpă apare AND-ul lui Cioacă. În respectiva cămaşă de poliţist cu mânecă scurtă, Cioacă a fost filmat de camerele de supraveghere video a unei benzinării, chiar în noaptea dispariţiei Elodiei, în jurul orei 21:00. S-a întâlnit la benzinărie cu doi colegi de serviciu cărora le-a dat bonuri pentru carburanţi, relatează brasovul tau.ro.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare