Cavalerii Teutoni se întorc în weekend la Feldioara. Nu vor lipsi paradele, luptele medievale şi spectacole de cu torţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul va fi lângă Cetatea Feldioara. FOTOSimona Suciu

În perioada 1-3 septembrie luptele  şi poveştile medievale se întorc la Feldioara. Din program nu vor lipsit paradele cavalerilor, luptele medievale, dar şi concertele.

Localnicii şi turiştii veniţi din toate colţurile ţării şi din străinătate vor avea parte de un program bogat şi foarte atractiv la festivalul din acest weekend, care va cuprinde: paradă cu cai, cavaleri şi domniţe; demonstraţii cu cai; concert de muzică medievală; demonstraţii de artă şi lupte medievale. Nu vor lipsi nici recitaluri, spectacole ale elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din localitate, cântece populare, concerte extraordinare, spectacol cu torţe, foc de artificii, alături de un program deosebit în cadrul proiectului Legendele Ţării Bârsei, ce vor aduce în rândul comunităţii o serie de activităţi specifice perioadei medievale. Toate acestea vor fi într-un cadru special în curtea Bisericii Evanghelice şi la Cetatea Feldioara.

Cavalerii teutoni sunt serbaţi în fiecare an la Feldioara deoarece ei sunt întemeierorii cetăţii din localitate. Cetatea teutonilor cum mai este numită cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Ţara Bârsei fiind atestată documentar de la 1225. 

  Vineri, 1 Septembrie               

MARIENBURG FOLK – Concert de Muzică Folk

v 16:00 ~ Deschiderea evenimentului

v 16:00-20:00 ~ Expoziţie interactivă în Cetatea Feldioara

v 16:10 ~ Corul Liliput                

v 16:00-20:00 ~ Legendele Ţării Bârsei, jocuri interactive – în parc

v 16:00-22:00 ~ Expoziţie interactivă în Cetatea Feldioara

v 16:30 ~ Formaţia Calendar

v 17:00 ~ Grupul Folk Hoinarii Pietrei Craiului

v 18:00 ~ Daniel Făt

v 19:00 ~ Marius Baţu

v 20:00 ~ DUCU BERTZI

   Sâmbătă, 2 Septembrie

v 13:00-18:00 ~ Şezătoare la Feldioara, Ediţia a II-A, Curtea Bisericii Evanghelice

v 14:00-20:00 ~ Expoziţie interactivă în Cetatea Feldioara

v 15:00 ~ Parada cavalerilor însoţiţi de domniţe şi cimpoieri                                       

v 15:30 ~ Animaţie medievală cu Paladinii de Terra Medieş

v 16:00-21:00 ~ Ateliere medievale  interactive în tabăra cavalerilor

v 16:30 ~ Corul Liliput

v 16:45 ~ Program cu Copiii de la Liceul Petru Rareş şi tineri talentaţi din judeţ

v 17:30 ~ Concert de muzică medievală cu Cimpoierii de Transilvania

v 18:30 ~ Recital Marius Dragomir şi Claudia Miriţescu

v 19:30 ~ Recital MIHAI CONSTANTINESCU

v 20:30 ~ Recital Extraordinar MIRABELA DAUER

   Duminică, 3 Septembrie

v 12:00-20:00 ~ Expoziţie interactivă în Cetatea Feldioara

v 12:00-18:00 ~ Şezătoare la Feldioara şi Expoziţie fotografică, Curtea Bisericii Evanghelice

v 13:00 ~ Parada cavalerilor însotiti de domnite si cimpoieri

v 14:00 ~ Concert de muzica medievala cu Cimpoierii de Transilvania

v 15:00 ~ Animaţie  medievală cu Paladinii de Terra Medieş

v 16:00 ~ Corul Liliput

v 16:15 ~ Program cu Copiii de la Liceul Petru Rareş

v 17:30 ~ Recital folcloric extraordinar

o   Sergiu Cipariu, Traian Jurchela

o   Cu participarea extraordinară a lui IOAN BOCŞA

o   Acompaniază orchestra dirijată de maestrul Ovidiu Barteş

v 18:45 ~ Tinere talente

v 19:00 ~ Caravana lui Papa Show cu Leya D, Nineka şi dansatori

v 20:15 ~ Spectacol pirotehnic şi jonglerii cu foc – Trupa Fire Dream

o   “Visul de foc al unei fecioare”

v 21:00 ~ Concert extraordinar ANDRA

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie