Braşov: E. Andronescu: “Textul legii asumat în Parlament are o problemă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: E. Andronescu: “Textul legii asumat în Parlament are o problemă”

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, în privinţa nemulţumirilor studenţilor legate de faptul că nu mai pot face parte din senatele universităţilor, că “textul asumat în Parlament are o problemă. Ne-a scăpat ceva”.

Ecaterina Andronescu a precizat că aspectele legate de reprezentarea studenţilor în strucutrile de conducere ale universităţilor vor fi reglementate printr-o Ordonanţă de Urgenţă ce va modifica legea asumată în Parlament în urmă cu câteva zile. Ministrul Educaţiei a adăugat că va susţine dreptul studenţilor de a fi reprezentaţi în senate şi că textul iniţial trimis spre Parlament conţinea această regulă. "Nu ştiu ce s-a întâmplat pe parcurs. Ne-a scăpat ceva", a declarat Andronescu.

În privinţa posibilităţii declanşării unei greve începând cu data de 1 octombrie a profesorilor înscrişi în cadrul FSLI, Andronescu a precizat că speră ca discuţiile din următoarele zile să dezamorseze situaţia. Ministrul Educaţiei a anunţat că în zilele următoare va fi finalizată metodologia de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoală, “pentru ca aceştia să nu mai fie numiţi pe criterii politice”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”