Braşov: Bazinul Olimpic de cinci stele este o ruină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima competiţie înainte de închiderea bazinului a fost maratonul de înot

Lucrările de renovare, la noua bază sportivă, au deja o întârziere de peste şase luni. Licitaţia publică pentru desemnarea firmei care urma să facă reabilitarea s-a încheiat abia în decembrie 2009.

Chiar dacă, în proiectul iniţial al Consiliului Local, Bazinul Olimpic de lângă Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi" trebuia să intre în renovare în luna mai a anului 2009, lucrările sunt în întârziere cu aproape şapte luni. Autorităţile locale au luat decizia de a moderniza complet baza sportivă, deoarece ajunsese într-o stare deplorabilă. De 15 ani nu a mai fost făcută nici măcar o împunătăţire.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu realitatea. Licitaţia publică pentru desemnarea firmei care urma să facă reabilitarea a întârziat luni bune astfel că, bazinul a fost închis complet abia la sfârşitul lunii decembrie 2009. Lucrările de modernizare nu au început însă nici până acum, deşi termenul de finalizarea a reabilitării este finele lui 2011. 

Muncitorii se lasă aşteptaţi

În urma unui proiect elaborat în 2008 de Consiliul Local, s-a decis ca baza sportivă să fie modernizată în proporţie de 95%. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic au fost admise de Compania Naţională de Investiţii, instituţie care va suporta în totalitate costurile procesului de renovare. Investiţia totală se ridică la cinci milioane de euro, iar modernizarea bazinului va include, în primă fază, schimbarea acoperişului care este la un pas de prăbuşire.

Totodată, conform proiectului iniţial urma să se mărească numărul de locuri de la 400, la 900, iar pentru ca acest lucru să fie posibil trebuiau construite tribune pe ambele părţi ale bazinului.  Lucrările de reamenajarea a bazei sportive ar trebui să dureze cam 20 de luni. Un singur este cert: Bazinul este închis, iar amplele modernizări au rămas până acum la stadiul de proiect.

„S-au întârziat lucrările, întrucât licitaţia publică pentru stabilirea firmei constructoare a avut loc abia la sfârşitul anului 2009. Baza a fost închisă, iar renovările vor debuta când vremea se va mai încălzi, undeva în luna martie. Ne propunem să redeschidem bazinul, care va suferi un amplu proces de modernizare, la începutul anului 2012", a declarat Florin Florea, şeful Direcţiei Sport şi Tineret din cadrul Municipiului Braşov.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente