Bac 2017 Braşov. Stalin şi comunismul, marea supărare a elevilor. Subiectul III de la istorie considerat extrem de dificil, ambiguu şi interpretabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii au susţinut astăzi proba obligatorie a profilului la Bacalaureatul 2017 la matematică sau istorie. Tinerii s-au plâns de subiectele la istorie, mai ales de ultimul dintre ele, despre care au spus că a fost extrem de greu şi mai ales interpretabil când vine vorba de corectură.

Dacă până acum elevii erau supărat în general la matematică, care era considerată proba de foc, astăzi istoria a fost cea care le-a dat bătăi de cap. Subiectul III: Elaboraţi în aproximativ două pagini un eseu despre statul român în perioada postbelică, cu cerinţe referioare la stalinism şi comunismul din România i-a supărat foarte tare pe elevi.

„Ultimul subiect a fost foarte greu, nu că nu ştiam despre comunism, dar formularea mi s-a părut ciudată. Nu ştiam exact ce să scriu. Sper că am nimerit. Nu suntem istorici şi nici profesori să facem analize. Istoria pentru noi este prezentarea şi cunoaşterea unor fapte“, a spus Maria Ivan.

„Subiectul III a fost total aiurea. Mai ales că jos scria că se va puncta limbajul istoric şi nu ştiu ce cauză-efect. Cum adică limbaj istoric?A fost un subiect peste nivelul de liceu“, a spus Adrian Suciu.

„Nu ştiu ce să spun la subiectul III. Am scris mai mult să aleagă, dar cred că este interpretabil. Nu ştiu cum se va corecta, aici mi-a teamă. Parcă am fi fost la română. La Istorie trebuie să fie mai clar. Mai bine dădeam mate, că acolo e totul clar“, a spus Ivana Şonea.

Sfântul 5.00 la matematică

Dacă elevii care au dat istorie la Bac 2017, au ieşit puţin supăraţi, cei care au susţinut proba la matermatică au fost mai relaxaţi. „Nu a fost foarte greu. Un 6.00 era accesibil oricui. Cred că se poate trece de matematică“, a spus Mihai Tirean.

„Cum să fie la mate? Limbă străină la unele, asta este. Eu sper să iau 5.00. Nu mi-am propus mai mult şi nici nu îmi foloseşte mai departe. Vreau doar să trec de Bac“, a spus Alin Moldovan. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut