Avocatul Teodorescu a spus la instanţă că învinuirea adusă este „sinistră“ şi „îi răsuceşte un cuţit în inimă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Victor Teodorescu, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a declarat, în faţa instanţei că învinuirea i se pare sinistră şi nu face "decât să-i răsucească un cuţit în inimă", în condiţiile în care, după pierderea nevestei "doarme numai pe jumătatea sa de pat" şi înnebuneşte.

Avocatul braşovean Victor Teodorescu, fost procuror, acuzat că a comandat uciderea soţiei sale, a fost arestat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, el declarând recurs. Bărbatul este acuzat că a plănuit uciderea soţiei sale în perioada 1 - 29 martie, pentru a încasa poliţele de asigurare care se activau în momentul decesului asiguratului, precum şi unele sume din conturi ale femeii.

În faţa instanţei de judecată, Teodorescu şi-a susţinut nevinovăţia, subliind că nu avea cum să facă această fapt şi nici nu avea de ce, deoarece problemele financiare invocate nu sunt reale.

"Apreciază sinistră această învinuire care i se aduce şi nu face decât să -i răsucească un cuţit în inimă. De 2 luni de zile de când soţia sa nu mai este a dormit numai pe jumătatea sa de pat şi înnebuneşte în casa în care au locuit împreună. A făcut depresie, a fost internat în spital şi urmează un tratament pentru că şi-a pierdut soţia", a consemnat instanţa, potrivit motivării deciziei de arestare preventivă, document obţinut de MEDIAFAX.

Teodorescu a mai spus judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti că nu ar fi avut cum să-l determine pe un tânăr, "cu antecedente penale, drogat şi al cărui fizic era jumătate din fizicul soţiei sale", să se ducă cu un levier să o ucidă pe aceasta, arătând că "s-a ajuns la confecţionarea unor probe de care nu are habar". El a mai susţinut că nu a văzut declaraţiile martorilor.

Referitor la afirmaţiile că ar avea probleme financiare, Teodorescu a declarat, la instanţă, că "în aceste timpuri toată lumea are probleme financiare", dar că "important este să ai resurse şi posibilităţi de a trece peste ele".

El a cerut să se constate că are o serie întreagă de imobile şi că, deşi are probleme de lichidităţi, acestea nu sunt probleme financiare reale.

Ca dovadă, el a făcut referire la faptul că, în chiar săptămâna premergătoare comiterii faptei, a încheiat o tranzacţie imobiliară "care îi permite să trăiască un număr de luni fără să facă nimic şi să încaseze 3000 de euro pe lună".

"Nu a reuşit să înţeleagă care ar fi fost mobilul exact pentru care P. (Victor Preşmereanu - n.r.), pe care l-a văzut de 2,3 ori în viaţă şi cu care nu a schimbat niciodată mai mult decât un salut, s-a lăsat convins de el să facă o asemenea grozăvie. Nu înţelege ce avea acesta de câştigat de pe urma acestei situaţii. S-a afirmat faptul că urma să-i stingă o datorie numitei . şi, de bucurie, P. a acceptat o instigare la omor din partea sa. Acea datorie despre care s-a făcut vorbire este o datorie prescrisă de un an şi jumătate. Datoria respectivă s-a născut în baza unei declaraţii unilaterale dată în faţa unui notar public de martora P., mama coinculpatului P. prin care aceasta recunoaşte că-i datorează o sumă de bani şi se obligă să-i restituie într-un timp foarte scurt", a mai spus Teodorescu în faţa judecătorilor, potrivit motivării.

El a adăugat că femeia nu i-a mai restituit nimic şi că nu a mai întreprins nimic pentru că nu avea ce să execute, dar că în schimb, s-a folosit de serviciile ei pentru diverse afaceri de la intermedieri imobiliare, obţineri de autorizaţii, documentaţii tehnice, cadastrale. De altfel, cei doi ar fi avut proiecte mari în derulare împreună.

"Urma să vândă un teren de peste 180.000 de euro pentru care avea cumpărător şi depindea de P. să-i obţină autorizaţia de construcţie, terenul fiind într-o zonă considerată zonă verde. De asemenea, avea în vânzare un teren la R. în legătură cu care precizează că l-a cunoscut pe acel individ, cunoştinţă a lui P. de la P. N., în calitate de potenţial cumpărător al acelui teren. Nu a avut niciodată contact direct cu acest individ", a mai spus avocatul în faţa instanţei.

Cazul crimei de la Braşov - cercetat de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme - reprezintă o premieră în cazuistica românească, respectiv uciderea unei persoane pentru încasarea poliţiei de asigurare de viaţă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp