Aventura lui Godină cu trotineta electrică. De ce nu va mai folosi polițistul acest tip de vehicul

0
Publicat:

Pentru că a mers degeaba până la frizerie, deoarece era închis, Marian Godină a luat la întoarcere o trotinetă electrică. Polițistul spune că a fost prima și ultima sa aventură cu acest vehicul

Polițistul Marian Godină spune că nu va mai merge cu trotineta electrică FOTO Facebook Marian Godină

Celebrul polițist brașovean Marian Godină spune că nu va mai folosi de acum trotinetele electrice care se pot închiria într-un regim asemănător celui de taxi. Cu umoru-i recunoscut, polițistul a povestit pe rețelele sociale ce a pățit când a vrut să se întoarcă de la frizerie și a decis să ia o asemenea trotinetă pentru a ajunge mai repede acasă.

Marian Godină a spus că a decis să se tundă deoarece arăta ca Naufragiatul, motiv pentru care a dat o fugă până la frizer. Nu numai că nu a reușit să se tundă, dar a și avut o aventură cu o trotinetă electrică, în urma căreia și-a promis că nu va mai folosi un astfel de mijloc de transport.

Pentru că arăt ca Naufragiatul și aveam o fereastră de vreo două ore, am zis să dau repede o fugă să mă tund. Locul în care mă tund de fiecare dată e rămas în timp, mobilierul e de muzeu, chiuveta la fel, scaunul și el. Tocmai asta îmi place acolo, cu atât mai mult că e o afacere de familie de când se tunde lumea prin Scheii Brașovului. Pentru că locuiesc destul de aproape, am zis să mă duc pe jos, mai ales că nu am unde parca prin Piața Unirii. Cu pas grăbit, am ajuns cam în 8 minute la frizerie, în geamul căreia scria mare "Concediu legal". Nu-i bai, mă tund altădată”, și-a început polițistul povestirea pe pagina sa de Facebook.

O idee ce părea strălucitoare

Dacă tot a pierdut câteva minute prețioase, Godină a zis să nu mai piardă cel puțin la fel și la întoarcere, mai ales că acum trebuia să urce dealul, nu să coboare. O idee ce părea foarte bună i-a venit în momentul în care a văzut o trotinetă electrică în apropierea frizeriei.

Cum dau eu să mă întorc spre casă, necuratu' îmi apare în dreptul urchii drepte și îmi șoptește: <Ia și tu una dintre trotinetele alea rezemate acolo. Abia vezi și tu cum e, că ți-ai instalat aplicația aia degeaba. Haide, ia una, să vezi ce fain e și ce repede ajungi acasă>! Am deschis aplicația și am văzut că primele 4 minute costă 4 lei (sper să nu greșesc acum). Nici nu fac mai mult de 4 minute până acasă. Mă duc și pe străduțele astea de nu prea-s circulate, numai bine. Abia văd cum e. Dau eu să pornesc, îmi apare un chestionar și răspund la câteva întrebări, apoi mă lasă să plec”, a continuat polițistul.

Ce a urmat, însă, stârnește hohote de râs.

Nici nu fac vreo 20 de metri, că trotineta ajunge la vreo 7-8 km/h și acolo rămâne. Un vecin mai grăbit m-a salutat trecând pe lângă mine pe jos.

Mă, o fi prostul mare, să tot am v'o sută de kile-n viu, o fi și rampa mare, că știu de la bicicletă ce greu pedalez spre casă, deși ochiu' nu percepe rampa așa mare.

Pâr, pâr, pâr, ajung eu îm fața porții cam în același timp în care aș fi ajuns pe jos, poate chiar mai greu, mai ales că am stat să răspund la chestionare în loc să-mi văd de drum pe jos. Pun eu cricul, mândru că am găsit un loc în care să nu încurce pe nimeni și scot telefonul să închei cursa. Surpriză, cică zona e restricționată la 8 km/h și nici nu se poate parca acolo. Trebuie să o parchezi în afara zonei restricționate. Primul punct aflat în afara zonei roșii era fix ăla de unde am luat-o, chiar în fața frizeriei. Am mai încercat o dată, degeaba”, a mai povestit Godină. 

Cu trotineta la vale, mai încet decât pe jos

Din respect, vecinii n-au schițat nici măcar un zâmbet când au văzut polițistul coborând cu viteza melcului, astfel încât îl depășeau și bătrânii din cartier.

M-am urcat pe ea și dă-i înapoi spre Piața Unirii, la vale acum, cum ar veni, dar tot cu 8 km/h. Caraghios trebuie să fi arătat talanul călare pe trotinetă, mergând mai încet decât trecătorii. Am rezemat-o acolo și am sunat-o pe Georgiana să-i zic noua mea pățanie, spre amuzamentul ei. Am ajuns acasă și netuns și fără 10 lei dați pe trotinetă. Ba mi-au oprit și 30 de lei pe care cică mi-i vor returna. Care o mai pune vreodată mânuța pe vreo trotinetă d-aia...”, și-a încheiat Marian Godină atât povestirea, cât și aventurile pe trotineta electrică.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat