Aflaţi aici care sunt condiţiile şi unde puteţi depune cererile pentru ajutorul de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii care solicit aceste subvenţii trebuoe să meargă la Direcţia de Servicii Sociale din Centrul Civic sau în zona ITC pe strada Parcul Mic. Documentele se vor putea depune din 15 octombrie.

Venitul maxim pentru care se acordă acest ajutor este de 786 de lei/membru de familie, iar pentru per¬soa¬nele singure de 1.082 de lei.

Pentru familiile care locuiesc în case încălzite cu gaz sau cu lemne, venitul maxim pentru care se acordă subvenţia este de 615 lei pe membru de familie, iar va¬loarea compensării lunare este cuprinsă între 262 de lei şi 19 lei, pentru locuinţele încălzite cu gaze naturale şi între 54 de lei şi 16 lei, pentru cele încălzite cu lemne.

Nu va beneficia de acest sprijin oricine deţine, spre exemplu, utilaje agricole, clădiri sau spaţii în afară de locul de domiciuliu, vii, livezi sau peste trei bovine, peste cinci porcine, mai mult de 20 de ovine sau caprine, ori peste 15 familii de albine.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online