A început furnizarea apei calde. Rămân probleme în Bartolomeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sfârşit, a început furnizarea agentului termic FOTO Adevărul

Viceprimarul Costel Mihai a dat publicităţii, într-o conferinţă de presă, ultimele informaţii referitoare la reluarea furnizării cu apă caldă şi căldură în Municipiul Braşov.

Acesta a precizat că a început furnizarea gazelor, aşa cum a promis, şi au fost puse în funcţiune centralele CET Nord, care alimentează aproximativ 5.100 de beneficiari (Zona Astra Sud – Planetelor), Tractorul, zona Gării, Centrul Civic şi Griviţei. Dw asemenea, a fost pusă în funcţiune centrala din Noua, care alimentează 475 de beneficiari şi CAF Nord, pentru suplimentarea temperaturii agentului termic.

La ora 11.30, pe reţelele de alimentare principale (tur) temperatura agentului termic era de 41 grade Celsius, iar până deseară aceasta va ajunge la 60-70 grade. Tot astăzi va fi pornit şi sistemul de producere a agentului termic şi în zona Metrom – Astra.
În toate zonele, cu excepţia cartierului Bartolomeu (Grâului şi Spicului), apa caldă şi căldura vor ajunge în calorifere până deseară, sau cel târziu mâine dimineaţă. În Bartolomeu există probleme de natură tehnică, care vor întârzia furnizarea cu câteva zile.

„În această seară sau cel târziu mâine dimineaţă, majoritatea apartamentelor, acolo unde este tehnic posibil şi unde nu apar alte avarii, avem apă caldă şi căldură. Acolo unde nu a fost tehnic posibil, facem toate eforturile să rezolvăm problema să încheiem săptămâna aceasta, cât mai repede posibil. Am subliniat încă de săptămâna trecută că vor mai apărea probleme, dar că de astăzi termoficarea va porni la majoritatea consumatorilor. Pompele au fost deja pregătite cu 48 de ore înainte”, a declarat viceprimarul.

Mâine, în şedinţa de consiliu local, va fi aprobată încă o hotărâre care prevede plata în avans a furnizoprului de gaz, pentru câteva puncte termice care aparţin Serviciului Public Local de Termoficare.

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți