67.512 puieţi de copaci vor fi plantaţi în Braşov, cu 25% mai puţini ca anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În  acest an, Regia Locală a Pădurilor Kronstadt (RLPK) va recolta 58.177 metri cubi de lemn din fondul forestier proprietate publică a municipiului Braşov, conform prevederilor amenajamentelor silvice.

Am solicitat conducerii RLPK, conform Legii 544, informaţii privind numărul de arbori plantaţi anul trecut, dar şi ce program de plantări este prevăzut pentru 2017.

Astfel, în cursul anului 2016, regia a făcut împăduriri pe o suprafaţă de 15,8 ha, fiind plantaţi 83.550 de puieţi, din următoarele specii: molid – 28.200 bucăţi, larice – 3.850 bucăţi, brad – 2.950 bucăţi, fag – 3.600 buc., paltin de munte – 8.100 buc., gorun – 34.300 buc. şi frasin – 2.550 buc.

De asemenea, mai susţine conducerea RLPK, au fost făcute lucrări de completare a regenerărilor în plantaţii înfiinţate în anii anteriori pe o suprafaţă de 1,51 ha, pentru care s-au folosit 6.515 de puieţi.

Program de plantări pentru 2017

Pentru acest an, RLPK şi-a propus împădurirea unei suprafeţe de 10,71 ha, pentru care va folosi 50.225 de puieţi, din următoarele specii: molid – 43.740 buc.,  larice – 3.325 buc., brad – 1.830 buc. şi fag – 1.330 buc.

De asemenea, vor fi făcute lucrări de completare a regenerărilor plantaţiilor înfiinţate anii trecuţi pe o suprafaţă de 3,662 ha, pentru care se vor folosi 17.287 de puieţi.

Trebuie precizat că marea majoritate a puieţilor folosiţi în lucrările de regenerare apădurilor sunt produşi în pepinierele proprii ale regiei, precizează directorul RLPK, Dan Viciu Olteanu.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani