64.000 de turişti au vizitat Braşovul într-o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai vizitate obiective turistice din judeţ rămân Biserica Neagră şi Castelul Bran, care sunt preferate de străini.

Braşovul este în topul preferinţelor turiştilor străini, dar şi români. Din raportarea a 399 de unităţi hoteliere reiese că doar în luna august, oraşul de sub Tâmpa a fost vizitat de 64.815 turişti. Dintre aceştia 48.193 au fost români şi 16.622 străini. Comparativ cu luna august a anului 2009 numărul turiştilor a crescut cu 24,9%.

„Din fericire, turismul merge bine la Braşov. În luna august a acestui an am fost vizitaţi de mult mai mulţi turişti, comparativ cu anii trecuţi. Ne putem da seama de acest lucru datorită indicelui capacităţii de cazare care este în continuă creştere la Braşov", a declarat Ion Popescu, directorul Institutului Naţional de Statistică Braşov.

Potrivit raportărilor, fiecare turist venit la Braşov a stat cel puţin două zile în oraş. Cele mai vizitate obiective turistice din judeţ sunt Biserica Neagră şi Castelul Bran.

Vin americanii

În ceea ce priveşte naţionalitatea turiştilor care vin de peste hotare, statisticile arată că Braşovul este preferat de israelieni (2.854 de persoane), nemţi (2.230 de persoane), olandezi (1.661 de persoane), dar şi de italieni (1.328 de persoane), francezi (1.076 de persoane), spanioli (853 de persoane) sau enghezi (631 de persoane). În plus, în luna august ne-au vizitat şi 492 de elveţieni şi 398 de americani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare