Zeci de taximetrişti au fost amendaţi sau au rămas fără certificatele de înmatriculare în urma neregulilor descoperite de poliţişti şi inspectorii RAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi taximetrişti s-au ales cu amenzi usturătoare Foto: IPJ Brăila

În cursul acestei zile, poliţiştii brăileni din cadrul Biroului şi Serviciului Rutier, împreună cu lucrători din cadrul Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Brăila şi Registrului Auto Român, au acţionat în municipiu pentru prevenirea şi combaterea nerespectării normelor legale de către taximetrişti.

Pe timpul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat mai multe autoturisme folosite pentru transportul persoanelor în regim de taxi, conducătorii auto fiind testaţi cu aparatul etilotest.

”Totodată, poliţiştii au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, pentru încălcarea normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare auto”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Un brăilean, în vârstă de 56 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un taxi, pe bulevardul Dorobanţilor, a cărui culoare nu corespundea cu datele trecute în certificatul de înmatriculare. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, conform O.U.G. 195/2002, şi i-a fost retras certificatul de înmatriculare.

Pe aceeaşi stradă a fost depistat şi un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taxi, ce prezenta defecţiuni la sistemul de iluminat şi anvelope uzate peste limita admisă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi i-a fost retras certificatul de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort