VIDEO Flagrant: reţeaua ce acţiona prin Metoda „Accidentul” se destructurează la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reperau vârstnici, urmăreau dacă au vreo brumă de bani, după care treceau la atac. Îi sunau şi îi anunţau că o rudă are nevoie urgentă de bani fiindcă a fost implicată într-un accident. Este cazul mai multor indivizi din Brăila, între care şi deţinuţi, care au reuşit, încă din ocombrie 2012 să păcălească zeci de bătrâni, cărora le-au cerut sume între 1.000 şi 10.000 de euro.

De astă dată, Poliţia a fost anunţată din vreme şi s-a organizat un flagrant. O femeie de 83 de ani, din Brăila, contactată de un presupus avocat al nepotului ce ar fi fost implicat într-un accident, şi-a at seama că este înşelată după ce a virat o primă tranşă de bani. Ea a anunţat Poliţia în momentul în care "avocatul" i-a spus că-şi va trimite secretara să ia şi ceilalţi bani. "Secretara" a fost reţinută de către oamenii legii.

"Victima a anunţat in timp Poliţia, s-a organizat flagrantul, iar persoana de legătură a fost reţinută. În această cauză sunt implicaţi şi deţinuţi", a declarat inspector principal e poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

Deşi nu au voie cu telefoane mobile în penitenciar, deţinuţii continuă să le folosească, ba chiar în scopuri infracţionale.

"Constant facem percheziţii în camerele deţinuţilor şi descoperim obiecte interzise, îndeosebi telefoane mobile pe care le confiscăm. Mai mult, sunt şi cazuri în care am depistat rude ale deţinuţilor introducând telefoane în sectorul vizită", ne-a declarat Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

VEZI AICI IMAGINI DE LA FLAGRANTUL ORGANIZAT DE POLIŢIŞTI

Filmul flagrantului: În seara zilei de 2 aprilie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a prezentat o brăileancă de 83 de ani, care a reclamat că, în ziua anterioară, a fost apelată pe telefonul mobil de un bărbat care s-a prezentat a fi prieten cu un nepot al ei şi a anunţat-o că acesta a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu victime omeneşti, şi are nevoie de 5.000 de lei pentru a se înţelege cu familia victimei, şi va trimite pe cineva să-i dea.

Aceasta a scos suma cerută din bancă şi i-a dat-o unui bărbat trimis de apelant, apoi şi-a dat seama că a fost înşelată.

Ulterior, aceasta a fost apelată de un alt bărbat, care s-a recomandat avocatul nepotului ei şi care i-a cerut suma de 3.000 de lei, pentru onorariu şi alte cheltuieli aferente, urmând ca banii să fie predaţi secretarei acestuia, care se va prezenta la domiciliul ei.

Ieri, după ce victima a ridicat de la bancă suma de 3.000 de lei, banii au fost marcaţi şi poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au pregătit prinderea în flagrant.

La orele 12.50, după ce a primit banii de la victimă, poliţiştii au prins-o în flagrant pe N.R. (24 de ani), domiciliată fără forme legale în municipiu.

Poliţiştii au stabilit că cei doi apelanţi sunt persoane privative de libertate, încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, care au pus în aplicare această metodă, cu sprijinul altor persoane aflate în libertate.

"Tânăra a fost reţinută pe bază de ordonanţă şi astăzi va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupului şi tragerea lor la răspundere penală", ne-a declarat inspector principal de poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Primul flagrant: Reamintim că, la data de 14 martie a.c., la orele 15:00, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului a fost sesizat de un brăilean, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, a fost apelat pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care a spus că e fiul lui, că a avut un accident rutier şi că are nevoie de suma de 10.000 de lei pentru a rezolva problema.

Apelantul i-a comunicat victimei că la domiciliul ei va veni o persoană trimisă de avocat lui pentru a ridica banii. Imediat, brăileanul şi-a dat seama că este înşelat şi a sesizat Poliţia.

Echipa de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, constituită în cauză, s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate, în vederea realizării flagrantului, reuşindu-se prinderea persoanei care venise să ia banii, anume G.I. (28 de ani), din municipiul Brăila.

OPERAŢIUNEA ACCIDENTUL PAS CU PAS

Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului unde i s-a probat că este autorul comiterii a altor trei infracţiuni de înşelăciune, comise în mediul rural, în perioada februarie-martie 2013, prin acelaşi mod de operare, şi înregistrate cu autori necunoscuţi.

Faptele au fost săvârşite asupra a trei victime domiciliate în localităţile Corbu-Nou, Gemenele şi Cazasu, care au fost prejudiciate cu sumele de 3.000 de lei, 15.000 de lei şi 3.000 de lei.

Fiind extinse cercetările s-a stabilit că autorul acţiona împreună cu o altă persoană, pe care a cunoscut-o în penitenciar, în timp ce executa o pedeapsă privativă de libertate, poliţiştii desfăşurând cercetări pentru depistarea şi audierea acestuia.

În ziua de 15 martie a.c., a fost prezentat instanţei de judecată care a emis împotriva lui mandat de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova