Vezi aici ce spune legea şi cum poţi evita încălcarea ei în cazul referendumului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au împărţit pliante. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin atribuţiile care i-au fost conferite de lege, a luat măsurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea, în condiţii de deplină legalitate, a referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, respectând întocmai cadrul legislativ specific.

Pentru a asigura participarea la referendum a tuturor cetăţenilor cu drept de vot, indiferent dacă aceştia sunt pe teritoriul ţării sau în afara ei, au fost organizate 18.548 secţii de votare, din care 18.242 secţii de votare în ţară şi 306 secţii de votare în străinătate. În plus, s-au organizat 109 secţii suplimentare de votare în staţiuni turistice, la mare şi la munte. Dintre acestea, 35 sunt amplasate pe litoral, ţinând cont că ne aflăm în plin sezon estival şi se estimează că în acest week-end, numeroşi turişti se vor afla în această zonă.

Listele electorale permanente au fost reactualizate la data de 10 iulie a.c., pe acestea fiind înscrise 18.292.514 de persoane cu drept de vot.

Conform Planului general de măsuri privind menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pe timpul campaniei şi referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, aproximativ. 50.000 de cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor vor acţiona pentru buna desfăşurare a activităţilor aferente zilei de 29 iulie a.c.

Astfel, pentru protecţia celor 14.463 de locaţii de vot (18.242 secţii de votare), vor acţiona circa 33.000 cadre, dintre care circa 15.500 poliţişti, 7.000 jandarmi, 3.000 poliţişti de frontieră, 6.500 lucrători pentru situaţii de urgenţă, 1.000 de lucrători din cadrul altor structuri ale ministerului.

Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în ziua votării sunt angrenate aproximativ 16.000 de cadre - 12.000 poliţişti şi 3.000 jandarmi, precum şi poliţişti de frontieră şi lucrători pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, pentru situaţii deosebite, sunt constituite la nivelul structurilor M.A.I. şi rezerve operative de personal. Astfel, 3600 de cadre (1200 de poliţişti și 2400 de jandarmi) sunt organizați în 450 rezerve de intervenţie, constituite la nivelul structurilor MAI, pentru rezolvarea unor situaţii deosebite.

Pentru ziua referendumului, 2400 poliţişti sunt organizați în aproximativ 600 microfiltre rutiere pentru prevenirea turismului electoral, în care vor fi utilizate şi aproximativ 500 aparate radar.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri