Un traficant de droguri şi o femeie care îşi bătea bebeluşul au fost încarceraţi. Ei fusese condamnaţi, dar se sustrăgeau de la executarea pedepselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii i-au identificat pe cei doi condamnaţi în urma unei razii efectuate pe raza municipiului Brăila, aceştia fiind trimişi să-şi ispăşească pedepsele la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Pe 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila au organizat o acţiune pe raza municipiului pentru depistarea şi încarcerarea unor persoane care se sustrag de la punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei închisorii.

”Cu această ocazie, poliţiştii au efectuat două descinderi domiciliare, fiind depistate două persoane, dintre care un brăilean, pe numele căruia Tribunalul Brăila a emis, la data de 14.11.2017, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri şi o brăileancă, pe numele căreia Judecătoria Brăila a emis, la data de 14.11.2017, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare a fătului”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Cei doi brăileni au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări