Un tânăr este anchetat pentru comiterea a patru fapte penale în urma unui gest teribilist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 18 ani este cercetat de poliţişti după ce a consumat băuturi alcoolice şi i-a furat maşina unui prieten ca să se plimbe cu ea. Din cauza alcoolului şi a lipsei de experienţă la volan, s-a oprit cu maşina într-un stâlp de tensiune.

Pe 18 ianuarie, Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizată, prin apel la 112, de către un minor de 16 ani cu privire la faptul că a găsit maşina unui alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Însurăţei, avariată.

”În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că, în acea noapte, persoana prejudiciată a organizat o petrecere la locuinţa sa, unde a invitat mai multe persoane, printre care şi pe un tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate, care, profitând de neatenţia proprietarului, ar fi sustras autoturismul”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Tânărul ar fi condus vehiculul pe drumurile publice şi ar fi lovit un stâlp de tensiune, producându-i avarii în partea dreaptă faţă.  Totodată, poliţiştii au stabilit că bănuitul ar fi condus autoturismul fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică de 0,58 mg/l în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru furt în scop de folosinţă, distrugere, conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început