Un hoţ i-a furat banii din mână unei femei, la Brăila. Poliţiştii l-au prins în 20 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de  26 de ani este cercetat pentru furt calificat după ce a fost protagonistul unui incident petrecut pe o stradă din Brăila. Acesta a profitat de neatenţia unei femei şi i-a furat din mână o sumă de bani.

Pe 23 mai, poliţiştii au fost sesizaţi, printr-un apel de urgenţă la 112, de către o brăileancă de 24 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 19,50, în timp ce se afla la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu 1 Decembrie 1918, o persoană necunoscută, profitând de neatenţia sa, i-a sustras din mână suma de 50 de lei.

”La faţa locului au intervenit, imediat, patru echipaje de la Biroul Ordine Publică, iar, la ora 20,10, în urma verificării zonei, la intersecţia bulevardului Independenţei cu strada 1 Decembrie1918 a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea faptei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Tânărul  a fost controlat corporal sumar, asupra sa fiind găsită suma de 49 de lei, şi a fost condus apoi la sediul Poliţiei municipiului Brăila în vederea continuării cercetărilor. Pe numele său a fost deschis acum un dosar penal pentru furt.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort