Traficul feroviar în judeţul Brăila a fost închis, toate trenurile au fost anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul feroviar în judeţul Brăila a fost închis şi toate trenurile au fost anulate, miercuri seară, în condiţiile în care în cursul zilei au fost închise toate drumurile judeţene şi naţionale din judeţ.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonelul Ştefan Stoian, decizia de a anula toate trenurile aparţine Regionalei Galaţi a CFR şi a fost luată din cauza vremii extrem de nefavorabile.

De asemenea, în Brăila sunt blocate toate drumurile naţionale şi judeţene, iar bacurile nu mai fac treceri spre judeţul Tulcea şi spre Insula Mare a Brăilei din cursul zilei de miercuri, când au început iar ninsorile şi vântul puternic.

Şi numărul localităţilor izolate a crescut în cursul zilei de miercuri, de la 14, câte erau la orele prânzului, la 35, la ora transmiterii acestei ştiri. În satul Lanurile, din comuna Viziru, nu este curent electric, în timp ce localnicii din satele Roşiori, Florica şi Colţea, din comuna Roşiori, nu au apă.

„Au fost transmise tuturor Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă măsuri privind obligativitatea înfiinţării serviciului de permanenţă la sediul primăriei, monitorizarea permanentă a evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase, avertizarea populaţiei, participarea la acţiunile de intervenţie cu utilajele şi echipamentele din dotare şi crearea condiţiilor necesare asigurării populaţiei cu alimente şi materiale de strictă necesitate", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea sunt miercuri, de la ora 15.00 până la ora 22.00, sub avertizare cod roşu de viscol.

Începând de miercuri, ora 23.00, va intra în vigoare o altă avertizare, valabilă până joi, la ora 10.00.
Astfel, avertizarea cod portocaliu va fi restrânsă, de miercuri noapte, la opt din cele 14 judeţe, respectiv Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Week-end prelungit pentru şcolarii din judeţul Brăila

DN 23 Brăila-Focşani, închis la limita dintre cele două judeţe

Mai multe persoane rămase înzăpezite pe drumuri judeţene din Brăila au fost salvate dintre nămeţi

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG