Terasele estivale din Brăila, factor de stres pentru localnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumul grătarelor invadează faleza Brăilei   FOTO Florentin Coman

Autorităţile brăilene nu reuşesc să impună ordinea în activitatea teraselor estivale. Deşi, în urmă cu un an, Consiliul Local Municipal Brăila a emis un regulament destul de strict, situaţia din teren continuă să fie destul de haotică, proprietarii teraselor ignorând aproape toate regulile impuse de autorităţi.

În Hotărârea nr. 81, adoptată de Consiliul Local Municipal pe 27 martie 2014 stabileşte, printre altele, următoarele reguli: umbrelele de soare trebuie să fie pe un fond monocolor la toate terasele, aşa încât să se asigure o cromatică unitară. Grătarul trebuie prevăzut cu un coş care să dirijeze fumul la cel puţin doi metri de la sol, pentru a fi eliminat disconfortul provocat de acesta. Nivelul acustic al fondului muzical ambiental nu trebuie să depăşească 60 - 65 decibeli, măsuraţi la o distaţă de 1 -2 metri de boxe.

Totodată, proprietarii de terase trebuie să asigure racordarea la apă curentă şi preluarea apelor uzate, astfel încât să nu existe contaminări în zonă; accesul consumatorilor la grupuri sanitare; colectarea zilnică a deşeurilor; respectarea liniştii şi ordinii publice. Este interzisă folosirea mobilierului de plastic la terase sau depăşirea suprafeţei închiriate de la Primărie pe domeniul public. .

O simplă plimbare prin zonele de promenadă ale Brăilei demonstrează că majoritatea patronilor de terase încalcă cu bună ştiinţă aceste reguli. Cele mai multe terase ocupă mai mult spaţiu decât trebuie, fumul de grătar face irespirabilă atmosfera, în special pe faleza Dunării şi în Grădina Publică din centul oraşului. Un alt aspect grav este faptul că terasele nu le oferă muşteriilor posibilitatea de a se spăla pe mâini. De asemenea, clienţii nu au la dispoziţie nici toalete.

Direcţia de Sănătate Publică a făcut 17 inspecţii la terasele de pe raza municipiului Brăila, de la începutul sezonului estival, însă nu a aplicat decât patru sancţiuni contravenţionale, dintre care un avertisment şi trei amenzi. Avertismentul i-a fost dat unei firme care nu asigurase substanţele dezinfectate.în procesul de funcţionare a terasei.

Amenzile, în valoare totală de 2.500 lei, au fost date pentru nereguli legate de lipsa fişelor de aptitudine ale salariaţilor, lipsa cursurilor de igienă care ar fi trebuit urmate de salariaţi, respectiv pentru dezinfecţia deficitară a paharelor folosite pe terasă. DSP Brăila nu a făcut publică identitatea firmelor amendate. Purtătorul de cuvânt al acestei instituţii, dr. Valerică Avram, a mai precizat că, de la debutul sezonului estival şi până la finele lunii iulie, „ s-au retras de la consum şi comercializare 3,750 kilograme carne de mici, cu termen de valabilitate expirat".

Tot până la sfârşitul lunii iulie, Poliţia Locală Brăila a aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, unor patroni de terase. Amenzile, în valoare de câte 1.000 lei, s-au dat fie pentru depăşirea suprafeţei închiriate de la Primărie, fie pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare. Până la ora actuală, nicio terasă estivală nu a fost închisă, deşi în regulamentul stabilit prin HCLM 81 din 2014, este prevăzută şi această măsură pentru cei care încalcă regulile.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €