Sute de adeverinţe de integritate comportamentală eliberate de poliţiştii brăileni. Ce interdicţii au persoanele care au comis infracţiuni sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul lunii iulie a acestui an a intrat în vigoare legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale (registru organizat de MAI, ţinut de structurile specializate ale unităţilor Poliţiei Române).

Până în prezent, la nivelul I.P.J. Brăila au fost eliberate 265 de adeverinţe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârşit sau nu infracţiuni ce fac obiectul acestui Registru.

”Persoana fizică poate obţine propriul certificat de integritate comportamentală în aceleaşi condiţii în care poate obţine certificatul de cazier judiciar, respectiv de la orice unitate de poliţie în care funcţionează ghişeul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar”, a precizat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Certificatul de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier judiciar.

Scoaterea din evidenţa cazierului judiciar a persoanelor fizice, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 290/2004, nu produce efecte asupra datelor din Registru. În Registru nu se înscriu persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

Adeverinţa, cât şi celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019 (certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier judiciar.

Entităţile prevăzute în lege solicită certificatul de integritate în condiţiile stipulate în legislaţia proprie/procedurile interne de lucru. Aşadar, legea nu instituie obligativitatea solicitării certificatului de integritate comportamentală, copiei de pe Registru, a extrasului din Registru, respectiv a adeverinţelor, din 6 în 6 luni.

Deşi termenul de operaţionalizare a Registrului este finalul anului 2020, Poliţia Română poate elibera astfel de documente, prin structurile de cazier, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităţilor prevăzute de lege.

Cum sunt soluţionate cererile

Persoana fizică poate depune cererea la sediul I.P.J. Brăila - ghişeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar, indiferent de locul de naştere, dar cu domiciliul/reşedinţă/flotant, după caz, în judeţul Brăila.

Cererea va fi însoţită de un act prin care persoana poate fi identificată (similar certificatului de cazier judiciar), care se restituie după confruntarea datelor din cerere, dar care va fi prezentat din nou la ridicarea adeverinţei.

Cererea pentru PERSOANELE FIZICE NECUNOSCUTE în evidenţe se soluţionează în termen de maxim 3 zile de la depunere de către structura de cazier unde s-a depus cererea, indiferent de locul de naştere.

Cererea pentru PERSOANELE FIZICE CUNOSCUTE în evidenţe se soluţionează în maxim 3 zile dacă se depune la locul de naştere al persoanei verificate sau în 30 de zile dacă cererea se depune la locul de domiciliu (acesta fiind diferit de locul de naştere).

Solicitările care privesc persoane fizice cunoscute în evidenţe, cu loc de naştere altul decât judeţul Brăila, se redirecţionează către structura de cazier judiciar competentă de la locul de naştere, fiind soluţionate în termenul sus menţionat, de 30 de zile.

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare legii, ministerele de resort, organele administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia de a evalua cadrul legal din domeniul de competenţă şi după caz, să efectueze demersurile necesare de natură legislativă şi/sau administrativă pentru a se asigura că unei persoane înscrise în Registru i se interzice, temporar sau permanent, să desfăşoare activităţi profesionale, activităţi de voluntariat sau orice alt tip de activităţi care presupun:

a) contactul direct cu copiii;

b) contactul direct cu persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile;

c) examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.

Mai multe pentru tine:
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Ucrainenii din străinătate nu vor să meargă la război și atacă guvernul de la Kiev: „De ce să mă întorc să lupt? Pentru ce?”
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin