Sport după gratii: S-a încheiat turneul de fotbal dintre deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la una dintre activităţile deţinuţilor de la Tichileşti. FOTO: Nicoleta Butnaru

În cadrul activităţilor privind intensificarea acţiunilor de colaborare dintre unităţile penitenciare, la Tichileşti, a avut loc Campionatul zonal de fotbal al persoanelor private de libertate - Cupa Prieteniei.

Campionatul a fost găzduit şi organizat de către Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti şi în cadrul lui au participat echipele de fotbal reprezentative ale penitenciarelor Brăila, Galaţi, Poarta Albă şi Tichileşti.

La această manifestare sportivă s-au un număr de 60 de persoane private de libertate. Cupa a fost câștigată de către Penitenciarul Brăila, ocupanţii locurilor II şi III fiind Penitenciarul Galaţi şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti. Au mai fost recompensaţi cu diplome pentru fair play câte un jucător din fiecare echipă.Activitatea, coordonată la nivelul Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti de către subcomisar Moşescu Iulian, educator din cadrul colectivul de asistenţă şi reintegrare socială, se înscrie în rândul celor care au ca scop generarea de modele comportamentale dezirabile din punct de vedere social.
Competiţia a urmărit dezvoltarea abilităţilor sportive, cultivarea spiritului competitivităţii şi al fair play-ului, menţinerea tonusului psiho-fizic, motivarea persoanelor private de libertate pentru adoptarea unui comportament prosocial şi conştientizarea acestora de necesitatea practicării exerciţiului fizic pentru o dezvoltare psihică normal.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online