Şi-a lovit cu cuţitul propriul fiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au efectuat cercetări

Poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de către un localnic, cu privire la faptul că, un bărbat (69 de ani), în timp ce se afla la domiciliul lui din satul Lanurile, pe fondul unor discuţii contradictorii, l-a înjunghiat pe fiul său cu un cuţit în zona spatelui.

La faţa locului s-au deplasat de îndată poliţiştii care au constatat că cele sesizate se confirmă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea.


Cu ocazia cercetării locului faptei, poliţiştii au găsit un cuţit cu lungimea totală de 21 de cm, care se pare că a fost folosit la săvârşirea infracţiunii.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi sunt continuate cercetările.

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete