SFATURI UTILE: Află aici ce acte îţi sunt necesare pentru eliberarea cazierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Documentele pentru obţinerea cazierului judiciar pot fi depuse şi on-line, completând formularele de pe site-ul Poliţiei brăilene: br.politiaromana.roPersoanele fizice născute în România pot depune cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la unitatea de politie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă, documentul solicitat fiind eliberat „pe loc".

Biroul de cazier judiciar se află, la Brăila, în sediul Poliţiei Municipiului, pe strada Ana Aslan, la nr. 39. Cei născuţi în municipiul Brăila se pot adresa acestei instituţii, pentru obţinerea pe loc a certificatului de cazier judiciar.

Pentru celelalte categorii de persoane, născute în alte localităţi, eliberarea certificatului de cazier judiciar se va face de către Inspectoratele de Poliţie Judeţene, respectiv pentru D.G.P.M.B., de către I.G.P.R. - Directia Cazier Judiciar, Statistică si Evidenţe Operative, în cel mult 3 zile de la data solicitării, conform reglementărilor actuale în materie.

Alături de Serviciul CJSEO din IPJ Brăila, certificatele de cazier judiciar prin intermediul aplicaţiei se pot elibera si de către Poliţiile orăşeneşti Ianca, Însurăţei şi Făurei, zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-10.00. Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune la ghişeele unităţilor de poliţie însoţită de: actul de identitate (cartea de identitate, paşaport/permis de şedere, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate); timbru fiscal în valoare de 2 lei de la orice oficiu poştal; chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare a serviciului, 10 lei achitată la Trezorerie.

Acum, şi on-line

Acestea se pot achita şi în cadrul ghişeului special amenajat la sediul Poliţiei Municipiului Brăila din str. Ana Aslan nr. 39. Taxa de eliberare a certificatului de cazier judiciar se poate plăti: numerar - la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului; prin mandat poştal - la unităţile Companiei Naţionale "Poşta Română" S.A, prin decontare bancară - din contul propriu deschis la o instituţie de credit din România, CONT: RO47TREZ15120330108XXXXX, CIF: 14310656.

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Programul de lucru va urmări să raspundă tuturor solicitărilor în următoarea varianta: luni, marţi, miercuri: 8.00-14.00 (primiri cereri / eliberări certificate), joi: 8.00-12.00 şi 16.00-18.00 (primiri cereri / eliberări certificate), vineri: 8.00-12.00 (primiri cereri / eliberări certificate).

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie