Şase Salvatori din Pasiune se alătură forţelor de intervenţie ale ISU Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase voluntari   FOTO ISU Brăila

Şase brăileni au absolvit un curs intensiv de pompieri-voluntari, iar în prezent sunt în măsură să acorde primul-ajutor în cadrul unor misiuni derulate de echipele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila. Marţi, 13 septembrie, cu ocazia Zilei Pompierilor, inspectorul şef al ISU, lt. col. Cristian Ion, le-a înmânat diplomele care atestă faptul că au absolvit cursul respectiv.

Cei şase s-au înscris în programul “Salvator din pasiune” iniţiat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din România şi au finalizat prima etapă de pregătire, axată pe acordarea primului ajutor.

Proiectul “Salvator din pasiune” s-a derulat, începând de la jumătate lunii mai a acestui an, în toat judeţele ţării. Perioada de recrutare a fost 10 mai - 17 iunie 2016, în limita a 40 de voluntari pe judeţ. Dacă în alte zone din ţară s-a întrunit numărul maxim de voluntari, în judeţul nostru doar şase au intrat în program. Este vorba despre trei persoane din municipiul Brăila, două din Însurăţei şi una din Făurei. Sunt şi bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani şi cu diverse profesii. Cea mai tânără participantă este o elevă de 16 ani.

“După absolvirea cursurilor primului modul, axat pe acordarea primului ajutor, voluntarii pot participa la acţiunile de intervenţie ale pompierilor profesionişti, în limita capabilităţilor căpătate până în prezent. Urmează să stabilim cu ei, în funcţie de programul de lucru al fiecăruia, orele la care pot fi solicitaţi să li se alăture echipajelor noastre. Pe măsură ce capătă experienţă, vor putea lucra cu mijloacele de intervenţie aflate în dotarea echipajelor profesioniste. Deocamdată, au fost instruiţi doar în acordarea primului-ajutor, însă în procesul de pregătire urmează încă două module: stingerea incendiilor şi intervenţia la inundaţii”, a explicat inspectorul şef al ISU Brăila, lt. col. Cristian Ion.

O nouă serie de voluntari va putea fi recrutată de ISU Brăila în momentul când Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va decide să lanseze următoarea ediţie a poiectului “Salvator din pasiune”.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE