REZULTATE BAC 2014 BRĂILA Primele note la Bacalaureat 2014 se afişează la avizierele liceelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, de la ora 15.00, a început afişarea rezultatelor exemenului de bacalaureat, la avizierele liceelor. Pentru cei mai mulţi dintre candidaţii brăileni veştile sunt bune, aproape 80% dintre aceştia reuşind să promoveze examenul.

Peste 1.800 de elevi din judeţul Brăila au susţinut examenul de Bacaluareat 2014.

Din centralizarea naţională a listelor afişate în şcoli a rezultat o promovabilitate de 77,63%, mult mai mare faţă de promovabilitatea de 59% înregistrată la nivel naţional, conform unui comunicat de presă oferit de Ministerul Educaţiei. Faţă de anul trecut, când la Brăila s-a înregistrat o promovabilitate de 74%, acum avem cu aproape patru procente mai mult.

La nivel naţional procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8.00 – 9.00. Candidaţii nemulţumiţi de rezultate vor putea face contestaţii luni, 7 iulie, între orele 12.00 şi 16.00. Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie, iar rezultatele finale se vor afişa pe 11 iulie.

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 se vor afişa online pe 11 iulie, după soluţionarea contestaţiilor, pe adevarul.ro şi site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

„Până la ora 13.00, au fost încărcate 97,80% din date. Conform acestora, 59% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013, când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 24.497”, se arată în comunicatul oficial.

Notele candidaţilor, afişate până luni la ora 12.00 la aviziere

Primele rezultate de la BAC 2014 vor fi afişate la avizierele liceelor unde candidaţii au terminat studiile, până luni, la ora 12.00, iar cei nemulţumiţi pot depune contestaţii imediat după aflarea rezultatelor parţiale, între orele 12:00 şi 16:00.

Rezolvarea contestaţiilor la Bacalaureat 2014 se va face între 8 şi 10 iulie.

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 se vor afişa vineri - 11 iulie, atât la avizierele liceelor, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei - bacalaureat.edu.ro.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia parţială, până la ora 15:00, a ratei de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2014. Până la ora 15:00, au fost încărcate 99,12% din date. Conform acestora, 59,06% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul.

Procentul este mai mare cu 3%, comparativ cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013 (pentru aproximativ 99% din date), când acesta era de 55,52%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.066.

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.002 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 136.762 de absolvenţi, 109.744 (80,24%) au obţinut medii peste 5.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 149.885. Alţi 11.797 au absentat. Dintre cei prezenţi, 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Rezultatele înregistrate înainte de contestaţii se vor afişa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenţii vor putea depune contestaţii (între orele 12:00-16:00). Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Adevărul a publicat subiectele la Bacalaureat 2014 imediat după încheierea examenului, iar rezolvarea subiectelor s-a făcut în direct în cadrul emisiunii Adevărul Live.

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru a afla situaţia mediilor parţiale la Bacalaureat 2014, în toate judeţele din ţară.

Vă mai recomandăm

REZULTATE BAC 2014 Primele note de la Bacalaureat 2014 se afişează la avizierele liceelor. Situaţia pe judeţe

BAC 2014 Baremele de notare la geografie, biologie, chimie si la restul celor 7 materii de la Bacalaureat

BACALAUREAT 2014 Prima lecţie de consiliere: „Un copil încurajat să-şi găsească chemarea e un adult de succes”

BACALAUREAT 2014 A doua lecţie de consiliere: „Ar trebui să existe şcoli pentru părinţi”

BACALAUREAT 2014 VIDEO A treia lecţie de consiliere: La şcoală, profesorii iau locul părinţilor elevilor

BACALAUREAT 2014 A patra lecţie de consiliere despre frica de eşec şi orientarea în carieră, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 Despre adevăratul rol al şcolii, la Adevărul Live

Citiţi şi: 

Toate informaţiile despre examenul de Bacaluareat

Modele de subiecte pentru examenul de bacalaureat 

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile