Razie a poliţiştilor şi jandarmilor în cluburile şi discotecile din Brăila. Cuantumul amenzilor aplicate se ridică la 25.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au legitimat peste 270 de persoane, aplicând mai multe sancţiuni pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, dar şi a ordinii şi liniştii publice.

În perioada 11-13 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiul Brăila, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Au fost verificate 26 de societăţi comerciale, legitimate 271 de persoane şi oprite în trafic şi controlate 192 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 45 de şoferi. De asemenea, poliţiştii brăileni au constatat 57 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 25.000 de lei.

”Dintre amenzile aplicate, 48 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi patru conform legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila. Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”